În zilele noastre instituţiile bisericeşti îndeplinesc aceeaşi funcţie, ca şi Legea în V.T. Prin regulile şi tradiţiile lor, în loc să se producă o creştere spirituală a membrilor lor, în realitate se înmulţeşte păcatul. Bisericile instituţionale, prin caracterul lor normativ, adică prin stabilirea de reguli, doctrine şi norme obligatorii creează acelaşi efect, ca şi cel descris de Pavel, în textul de mai jos:

7 Deci ce vom zice? Legea este ceva păcătos? Nicidecum! Dimpotrivă, păcatul nu l-am cunoscut decât prin Lege. De pildă, n-aş fi cunoscut pofta, dacă Legea nu mi-ar fi spus: „Să nu pofteşti!”

8 Apoi păcatul a luat prilejul şi a făcut să se nască în mine, prin poruncă, tot felul de pofte; căci fără Lege, păcatul este mort.

9 Odinioară, fiindcă eram fără Lege, trăiam; dar, când a venit porunca, păcatul a înviat, şi eu am murit.

10 Şi porunca, ea, care trebuia să-mi dea viaţa, mi-a pricinuit moartea.

11 Pentru că păcatul a luat prilejul, prin ea m-a amăgit, şi prin însăşi porunca aceasta m-a lovit cu moartea.

12 Aşa că Legea, negreşit, este sfântă, şi porunca este sfântă, dreaptă şi bună.

13 Atunci, un lucru bun mi-a dat moartea? Nicidecum. Dar păcatul, tocmai ca să iasă la iveală ca păcat, mi-a dat moartea printr-un lucru bun, pentru ca păcatul să se arate afară din cale de păcătos, prin faptul că se slujea de aceeaşi poruncă. (Romani 7 ; 7-13.

În principiu, Bisericile instituţionale, ca şi colectivităţi umane, creştine ar trebui să fie un lucru bun. În realitate, datorită caracterului lor normativ şi de impunere al conţinutului credinţei, ele devin un lucru rău, prin aceea că dau putere păcatului. Cum se întâmplă acest lucru? Bisericile instituţionale se adresează oamenilor, în firea lor pământească şi dialoghează cu cei credincioşi doar la acest nivel. Toate regulile stabilite de către aceste instituţii bisericeşti nu sunt altceva decât nişte „hamuri,” prin care încearcă să ţină „în frâu” natura umană şi nu reuşesc să atingă acest obiectiv. De ce? Ce spun ele, atunci când este în conformitate cu învăţăturile lui Isus (Iisus), este corect, dar poruncile venite din exterior nu pot să fie ţinute, cu adevărat, de nici un om, tot aşa cum nu putea fi ţinută nici Legea în V.T. Cu cât ele insistă mai mult, cu atât mai mult, se creează o reacţie contrară şi în firea lor, oamenii resping aceste învăţături, deoarece ele nu pot fi primite de un om ne renăscut spiritual, adică de o persoană care nu a fost născută din nou. Regulile şi tradiţiile Bisericilor instituţionale nu sunt altceva decât o provocare şi o aţâţare a naturii umane ne renăscute şi nu fac decât să înmulţească păcatul.

Singura modalitate de a practica Creştinismul este de a urma vocea interioară din conştiinţele noastre, care este vocea lui Dumnezeu. Nimeni nu poate să urmeze credinţa creştină bazându-se doar pe ceea ce este învăţat de preoţi sau pastori. Aceasta deoarece firea pământească face ca aceste învăţături să fie fără putere. Numai atunci când Dumnezeu locuieşte în noi şi ne călăuzeşte prin Duhul Sfânt putem să devenim Creştini practicanţi.

1 Acum, dar, nu este nicio osândire pentru cei ce sunt în Hristos Isus (Iisus), care nu trăiesc după îndemnurile firii pământeşti, ci după îndemnurile Duhului.

2 În adevăr, legea Duhului de viaţă în Hristos Isus (Iisus) m-a izbăvit de legea păcatului şi a morţii.

3 Căci – lucru cu neputinţă Legii, întrucât firea pământească o făcea fără putere – Dumnezeu a osândit păcatul în firea pământească, trimiţând, din pricina păcatului, pe însuşi Fiul Său într-o fire asemănătoare cu a păcatului,

4 pentru ca porunca Legii să fie împlinită în noi, care trăim nu după îndemnurile firii pământeşti, ci după îndemnurile Duhului.

5 În adevăr, cei ce trăiesc după îndemnurile firii pământeşti umblă după lucrurile firii pământeşti; pe când cei ce trăiesc după îndemnurile Duhului umblă după lucrurile Duhului.

6 Şi umblarea după lucrurile firii pământeşti este moarte, pe când umblarea după lucrurile Duhului este viaţă şi pace.

7 Fiindcă umblarea după lucrurile firii pământeşti este vrăjmăşie împotriva lui Dumnezeu, căci ea nu se supune Legii lui Dumnezeu şi nici nu poate să se supună.

8 Deci cei ce sunt pământeşti nu pot să placă lui Dumnezeu. (Romani 8; 1-8)

Bisericile instituţionale ar trebui să fie doar un loc unde cei credincioşi să fie îndemnaţi să intre în contact personal cu Dumnezeu şi unde să poată avea un cadru favorabil propriilor lor experienţe spirituale. Bisericile instituţionale nu trebuiesc să fie un factor de decizie, în viaţa spirituală a omului şi nu trebuiesc să fie autorităţi care să le impună oamenilor ceea ce ei trebuie să creadă. Când încep să facă acest lucru, ele se transformă din ceva bun în ceva rău şi nu fac altceva decât să incite firea pământească a oamenilor. Atunci când aceste Biserici instituţionale sunt singurele repere spirituale pentru cei credincioşi se întâmplă ca, cei mai mulţi, după o viaţa de credinţă să rămână animaţi tot de firea lor pământească şi să fie tot fără izbândă în lupta cu păcatul. Din acest motiv, multe Biserici instituţionale nu sunt decât vehicule ale păcatului, nu au o influenţă mântuitoare, asupra celor credincioşi şi uzurpă locul, pe care numai Dumnezeu ar trebui să îl ocupe în viaţa celor credincioşi.