Singurul lucru pe care îl putem cunoaşte deplin pe pământ, despre Dumnezeu, este dragostea Lui. Condiţia umană ne permite, într-un mod desăvârşit, să experimentăm dragostea creştină. Sacrificiul vieţii, pentru beneficiul altora, generozitatea materială etc., nu mai au aplicabilitate în lumea viitoare a Împărăţiei Cerurilor, instaurată pe noul pământ, unde nu mai sunt săraci şi unde nimeni nu ne mai ameninţă viaţa. Aici pe pământ este mediul, este terenul unde se poate manifesta dragostea de natură divină, în deplinătatea ei şi nu doar prin vorbe, ci mai ales prin atitudini concrete şi fapte. Dumnezeu este dragoste şi cine nu iubeşte nu a cunoscut pe Dumnezeu. (1 Ioan 4; 8) Cât priveşte cunoaşterea dimensiunii infinite a realităţii, adică a lui Dumnezeu, de către entităţile finite care suntem noi, lucrurile stau diferit. Deocamdată marea majoritate a oamenilor au dificultăţi în a concepe infinitul, deci de a îl concepe pe Dumnezeu şi pretenţiile Bisericilor instituţionale de a deţine adevărul ultim despre El sunt absurde. Cu toate acestea sunt multe instituţii bisericeşti care pretind, cu aroganţă, că au reuşit să fixeze în doctrinele şi dogmele lor adevărul ultim despre Dumnezeu. Dificultatea apare atunci când sunt comparate între ele aceste „adevăruri absolute” şi când în urma comparaţiei reiese că ele se contrazic între ele, în mod ireconciliabil. Dintr-o învăţătură făcută să îi apropie şi să îi unească pe oameni Creştinismul s-a transformat într-un motiv de discordie, de separaţie şi de conflict, între aceştia. Credinţa într-un singur Dumnezeu şi exprimarea acesteia într-o multitudine de Biserici instituţionale a căror doctrine se contrazic între ele este o realitate cu consecinţe care se întind pe parcursul a două milenii şi desigur cu efecte importante şi în viitor.            

Creştinii s-au obişnuit cu această anomalie, dar dacă ne uităm mai atent aceasta este o problemă de fond care o dată rezolvată, poate da răspunsul la multe din dilemele Creştinismului. Este Biserica Ortodoxă adevărata Biserica a lui Dumnezeu, este cea Romano Catolică, Greco Catolică, Luterană, Calvinistă, Metodistă, Baptistă, Penticostală, Evanghelistă, Adventistă, etc.? Cum se explică faptul că deşi există un singur Dumnezeu există totuşi atât de multe Biserici şi nu doar una singură cum ar fi logic. Cum trebuiesc privite diversele confesiuni creştine între ele, ca şi etape succesive, evolutive, ale unui fenomen în mişcare, sau ca şi dezvoltări paralele, din acelaşi trunchi, toate de valoare egală cognitivă şi spirituală. Reprezintă Reforma un plus de cunoaştere şi înţelegere a Bibliei sau a Persoanei lui Dumnezeu? Fără îndoială că, în condiţiile în care Dumnezeu nu se schimbă, totuşi cunoaşterea despre El nu poate sta pe loc, aceasta evoluează şi acest progres se exprimă în învăţături noi. Cu toate acestea diferenţele şi contradicţiile dintre învăţăturile instituţiilor bisericeşti creştine nu se pot explica numai prin evoluţia cunoaşterii şi înţelegerii lui Dumnezeu şi a Bibliei deoarece acestea sunt generate şi de interese instituţionale legate de dorinţa de a perpetua şi dezvolta multitudinea de corporaţii creştine. De cele mai multe ori evoluţia creştinismului este văzută ca o involuţie şi mulţi sunt aceia care solicită o reîntoarcere la Biserica începuturilor. Unele Biserici instituţionale se denumesc astfel încât însăşi numele lor să facă trimitere la perioada apostolică, de exemplu „Biserica Apostolică Penticostală.” Prin urmare, diversele Biserici corporatiste apărute în secolele 16-lea până în secolul 20 nu pot fi privite ca etape superioare, evolutive, ale fenomenului creştin atâta vreme cât ele s-au născut din nostalgia trecutului.   

În Biblie ni se comunică faptul că există o singură Biserică a lui Dumnezeu. „Este un singur trup, un singur Duh, după cum şi voi aţi fost chemaţi la o singură nădejde a chemării voastre. Este un singur Domn, o singură credinţă, un singur botez. Este un singur Dumnezeu şi Tată al tuturor, care este mai pe sus de toţi, care lucrează prin toţi şi care este în toţi.” (Efeseni 4; 4-6)

Trebuie remarcat faptul că apostolul Pavel se referea la timpul prezent, atunci când vorbea de unicitatea trupului lui Cristos, adică despre  adevărata Biserică a lui Dumnezeu. Prima problemă este aceea de a ştii unde trebuie căutată această Biserică unică. Este aceasta una dintre multele confesiuni creştine şi dacă da care dintre ele? Care este criteriul de evaluare a Bisericilor, pentru a ştii care este adevărata Biserică a lui Dumnezeu? Este acest criteriu conformitatea cu Biblia, a doctrinelor diferitelor denominaţiuni creştine şi cine stabileşte această concordanţă. Biblia este o colecţie de texte care se interpretează unul prin celălalt, dar în condiţiile în care există atât de multe interpretări care este criteriul corect de interpretare care să asigure ceea mai exactă expresie a mesajului ei. Sunt textele Bibliei doar o expresie lingvistică, o ‚îmbrăcare’ în cuvinte a ceva cu mult mai profund şi mai înalt, decât pot ele să exprime, a spiritului Creştinismului? Personal, cred că răspunsul este unul afirmativ. Care este mesajul Bibliei, dincolo de paleta atât de bogată de interpretări ale acesteia? Cum se face că toate Bisericile citează textele Bibliei ca argument pentru autenticitate dar în acelaşi timp toate se contrazic între ele, în ceea ce priveşte doctrinele lor? Să presupunem că facem o comparaţie a doctrinelor, putem să stabilim care dintre ele este cea corectă, atunci când o comparăm cu Biblia? Personal, studiind învăţăturile confesiunilor creştine am ajuns la concluzia că nici una dintre ele nu este în totalitate în concordanţă cu perceptele N.T. Fiecare învăţătură a Bisericilor instituţionale reflectă, într-o anumită măsură, adevărurile cuprinse de Biblie, dar în momentul în care se închid într-o doctrină, aceste adevăruri se depărtează de dinamica N.T., care este una vie şi care scapă oricărei delimitări doctrinare reducţioniste. Aş folosii exemplul unui obiect care trebuie tăiat pentru a intra într-o cutie. Într-un punct sau altul, la un capitol sau altul toate doctrinele confesiunilor creştine se îndepărtează de Biblie. Mai mult decât atât diviziunile sunt chiar cultivate pentru că numai o doctrină diferită de celelalte justifică existenţa unei anumite denominaţiuni şi conducerile Bisericilor instituţionale sunt interesate de existenţa şi perpetuarea lor. Acesta este doar unul dintre motivele pentru care nici una dintre aceste Biserici nu poate primi calificativul de Biserică adevărată a lui Dumnezeu. Problema nu este desigur rezolvată. Merită sondată şi posibilitatea ca toate Bisericile instituţionale împreună să reprezinte adevărata Biserică a lui Dumnezeu. Personal, resping această opţiune deoarece din prezentarea pe care Biblia o face adevăratei Biserici a lui Dumnezeu rezultă că membrii ei sunt într-o deplină unitate. În acelaşi timp confesiunile creştine sunt divizate între ele, deci ele nu se află în unitate şi în acest mod, totalităţii lor, conglomeratului realizat prin adunarea, sau comasarea lor îi lipseşte trăsătura esenţială, care să permită caracterizarea de adevărată Biserică a lui Dumnezeu.

Înainte să fie răstignit Isus (Iisus) a făcut o rugăciune, în care a cerut Tatălui Ceresc ca toţi Creştinii să fie una.

Cu toate că Isus (Iisus) s-a rugat în acest fel Creştinii totuşi nu sunt uniţi, nu sunt „una,” aşa cum a dorit Isus (Iisus). A rămas rugăciunea lui Isus (Iisus) fără răspuns şi dacă da cum se explică acest lucru? Personal, consider că nici o rugăciune a lui Cristos, către Tatăl Ceresc nu poate rămâne fără răspuns. Pe ce bază? În primul rând pe baza Bibliei.

Întotdeauna, fără nici o excepţie, Tatăl îl ascultă pe Fiul. Nu este nici o îndoială în acest sens atâta vreme cât Tatăl şi Fiul sunt una.

Dacă Tatăl a fost cel care s-a rugat în Isus (Iisus), atunci când a cerut unitate între Creştini, nu se putea ca El să nu îşi asculte propria rugăciune. Nu există astfel de erori la Dumnezeu. În realitate există unitate între Creştini dar este vorba despre o unitate spirituală şi nu instituţională. Există o singură Biserică Spirituală a lui Dumnezeu şi multe Biserici instituţionale. Biserica Spirituală Unică este formată din toţi Creştinii, indiferent de confesiunea creştină de care aparţin, care sunt născuţi din nou, adică regeneraţi spiritual. Dumnezeu este Tatăl nostru atunci şi numai atunci când El ne naşte din Duhul Său cel Sfânt. Creştinii se nasc de două ori, o dată din punct de vedere biologic şi a doua oară din Duh, adică din Dumnezeu.

Toţi aceia care au parcurs procesul naşterii din nou, sunt adevăraţi copii ai lui Dumnezeu, deoarece sunt născuţi din Duhul lui Dumnezeu şi Duhul Sfânt este Dumnezeu. Născut din Duh înseamnă născut din Dumnezeu, deci copil al Lui. Toţi aceştia au calitatea de a-l numi pe Dumnezeu Tată.

Adevărata Biserică a lui Dumnezeu este o entitate spirituală, ne organizată instituţional, dar al cărei membrii sunt în majoritatea lor şi membrii ai Bisericilor instituţionale, cel puţin în prezent, dar unii dintre membrii ei se află în afara oricăror instituţii bisericeşti. Caracteristicile Bisericii Spirituale Unice sunt: este întemeiată de Dumnezeu, are o componenţă stabilită de El, are o structură compusă de El, are de îndeplinit proiecte prevăzute de El, are o finalitate precizată de El. Această realitate spirituală nu are în componenţa sa bunuri materiale, clădiri sau alte facilităţi, nu are angajaţi plătiţi, nu are conturi bancare, existenţa sa nu este aprobată de state şi nici nu are nevoie de o astfel de aprobare, întrucât această Biserică Spirituală Unică nu are un sediu social. Intrarea în Biserica Spirituală Unică s-a făcut încă înainte de întemeierea lumii pentru toţi aceia al căror nume a fost înscris în cartea vieţii. (Efeseni 1; 4)

Isus (Iisus) Cristos nu a intenţionat niciodată să transforme Biserica Sa într-o instituţie politico-religioasă. Isus (Iisus) înţelegea prin Biserică cu totul altceva decât ceea ce se înţelege astăzi. El vedea în Biserică trupul Său spiritual şi nu doar trupul dar şi imaginea Sa. Membrii Bisericii Sale sunt consideraţi a fi fraţii şi surorile Sale, toţi urmând să ajungă la aceeaşi statură morală, ca şi El. (Efeseni 4; 13) Toţi membrii adevăratei Biserici a lui Dumnezeu trebuie să fie, din punct de vedere al caracterului ca şi Cristos, şi aceasta nu înseamnă depersonalizare ci renaştere spirituală. Biserica celor născuţi din Spirit are originile în ziua Cincizecimii. Din ea fac parte Creştinii născuţi din nou, adică născuţi din apă şi din Spirit, aparţinând de toate Bisericile instituţionale. În acelaşi timp numai Creştinii renăscuţi spiritual, care sunt membrii ai diverselor denominaţiuni, de exemplu, Biserica instituţională Ortodoxă, cea Romano Catolică, Greco Catolică, Bisericile instituţionale Protestante, Reformate, Neo-protestante etc., sunt membrii şi în Biserica Spirituală Unică. Toţi aceştia sunt într-o unitate spirituală perfectă, bazată pe dragostea lui Cristos, adică dragostea de natură divină, chiar dacă nu se cunosc între ei. Legăturile instituţionale sunt de regulă fragile şi interesate sau pur convenţionale, dacă bineînţeles nu se bazează şi pe legături familiale sau pe o prietenie personală, dar legătura spirituală, în Cristos, este desăvârşită.

În cartea intitulată „Biserica celor născuţi din Spirit şi Bisericile corporatiste - Creştinism spiritual şi religie instituţională” fac o prezentare detaliată a unei multitudini de aspecte legate de problema adevăratei Biserici a lui Dumnezeu şi de aceea vă invit să o citiţi şi să o descărcaţi în mod liber de pe site.