Nu doresc să descurajez pe nimeni să citească Biblia, dimpotrivă, încerc să încurajez o analiză atentă, profundă, critică și mai ales spirituală a V.T. și a N.T. Când cineva insistă pe o citire literală el sau ea poate să fie întrebată: Tu de ce nu ți-ai tăiat mâna sau nu ți-ai scos ochiul, atunci când ai păcătuit, căci doar literal așa scrie în N.T. că ar fi bine să faci? (Marcu 9, 43-48). Multe dintre învățăturile Bibliei nu trebuie preluate literal, ele au un fel de cod de descifrare spiritual pe care îl găsim în interiorul nostru, atunci când Hristos locuiește în noi. Cei mai mulți credincioși creștini se rătăcesc în căutarea lui Dumnezeu din cauza faptului că abordează o citire nespirituală, literală a Bibliei, care nu este ghidată de Duhul Sfânt. De fapt, chiar modul în care citesc ei Biblia este cauza rătăcirii lor. Biblia ne poate apropia sau depărta de Dumnezeu, depinde cine o citește și mai ales în ce mod o citește. În sine, Biblia nu este calea către mântuire, ea este doar calea către Acela care este cu adevărat Calea către mântuire, adică către Hristos. El a spus despre Sine că El reprezintă Calea, Adevărul și Viața, nu a spus niciodată că Scripturile sunt această cale. Mai mult, El ne-a recomandat să cercetăm Scripturile, dar aceasta tocmai pentru că ele vorbesc despre El, adică în ele putem să găsim drumul către El. (Ioan 5; 39) Oamenii se pot pierde de la traiectoria mântuirii dacă sunt ghidați exclusiv de cuvântul scris al Bibliei, dar niciodată nu se vor pierde dacă sunt conduși de Duhul Sfânt care locuiește în ei. (Galateni 5; 16) Slova omoară dar Duhul dă viață. (2 Corinteni 3; 6) Sunt cuvinte spuse de apostolul Pavel și foarte adevărate.

Mulți credincioși însă nu sunt conduși direct de către Hristos și în urma citirii Bibliei, văd în ea tot felul de doctrine și dogme, care se contrazic unele cu celelalte. Dacă nu ești condus direct de Hristos, atunci ești condus în viața ta spirituală de regulile, normele, doctrinele și dogmele instituțiilor bisericești, dar multe dintre ele nu duc la mântuire. Biblia poate, de asemenea, să devină un idol, care ne separă de Hristos cel viu, dacă ne mulțumim cu încercarea de a pune în practică învățăturile ei, prin forțe proprii, în loc să îl lăsăm pe Hristos să locuiască în noi. În credință nu suntem conduși de Biblie ci de Persoana lui Hristos și Scripturile au doar rolul să ne conducă către El. Hristos este Calea, Adevărul și Viața, El este deasupra Bibliei, El este mai mare decât Biblia. Hristos a schimbat radical multe din învățăturile V.T., de exemplu a permis iertarea pentru cineva care era, în mod obligatoriu, omorât cu pietre pentru anumite fapte în V.T., cazul femeii adultere, căci El este deasupra Bibliei, deasupra cuvintelor scrise. El este Cuvântul scris, nu pe hârtie sau alt suport, ci direct în conștiințele noastre. Hristos în noi este nădejdea slavei. (Coloseni 1; 27) Persoana lui Hristos și Biblia nu este același lucru, El este o Persoană vie și Biblia este doar o culegere de texte despre El. Se face, în mod curent, confuzia între Hristos Cel viu și cartea care se numește Biblie. Biblia rămâne o teorie, desprinsă de realitate sau un set de scrieri despre trecut, o culegere de texte moarte, dacă Hristos Cel viu nu locuiește în noi. Hristos dă viață Scripturilor în ființele noastre.

Paradoxal, chiar Biblia ne poate separa de Dumnezeu. Există multe persoane care citesc Biblia și văd în ea un motiv temeinic pentru a respinge credința în El. Biblia se contrazice pe sine în multe locuri și cuprinde multe învățături conflictuale, care au fost introduse în cuprinsul ei de a lungul primelor secole din istoria Creștinismului. În prezent, nu mai există de mult manuscrisele originale ale N.T. și toate copiile au o proveniență târzie, undeva în secolul II d.H. Oamenii au intervenit în formularea conținutului Bibliei și au schimbat câteodată, chiar fără să fie cu totul conștienți de acest fapt, sensul profund al învățăturilor lui Isus (Iisus). N.T. a dobândit un pronunțat caracter normativ cu toate că Isus (Iisus) nu a urmărit acest lucru și nu a înlocuit regulile din V.T. cu reguli noi, ci cu un spirit nou. Isus (Iisus) i-a învățat pe oameni cum trebuie să fie transformați în conștiințele lor și în inimile lor, mai mult decât ce trebuie să facă pentru a fi mântuiți. Bisericile instituționale ne învață ce trebuie să facem mai mult decât ce ar trebui să devenim și ce înseamnă regenerarea spirituală. (Ioan 3; 3-6) Isus (Iisus) ne-a învățat să curățăm partea dinăuntru a vaselor noastre, Bisericile instituționale ne îndrumă cum să ne curățăm partea din afară. Din acest motiv, credința multora este superficială, cu un accent pus pe ceea ce se vede și cu un dezinteres vădit pe ceea ce este în adâncurile ființei umane. Conștiința omului a devenit un obiect de manipulare și un obstacol în fața instituțiilor bisericești care au nevoie de mase mari de credincioși pentru obiectivele lor instituționale.   

Cuvântul lui Dumnezeu este Hristos și nu Biblia, aici este marea confuzie. La început a fost Cuvântul și Cuvântul era cu Dumnezeu și Cuvântul era Dumnezeu. (Ioan 1; 1-14) Acest pasaj nu se referă la Biblie, ci la Persoana lui Hristos. Cuvântul lui Dumnezeu este Hristos, iar Biblia este doar cuvântul despre Cuvântul lui Dumnezeu. Așa cum am mai spus-o, N.T. este plin de contradicții și învățături care nu se potrivesc între ele. Numai cine l-a studiat atent poate să vadă acest lucru și mulți încep astăzi să îl studieze mult mai atent. Paradoxal, tocmai aceia și acelea care clamează cu putere că prețuiesc Biblia, de fapt nu o studiază cu atenție, ci doar în mod superficial. Pe mine nu mă interesează repetarea dogmatică că baza credinței noastre este Biblia. Este o afirmație falsă. În trecut, la începuturile ei Biserica apostolică nu avea Biblii, nu existau tiparnițe, baza credinței era dată de prezența Duhului Sfânt în om. Mai târziu Biblia a căzut în mâinile oamenilor și fiecare a început să își facă propria sa doctrină, pornind de la ea.

Până în anul 325 d. H. nici măcar nu exista un canon biblic, circulau multe texte cu caracter creștin, care era atunci baza credinței? Era Biblia? Care Biblie? Trebuie citită și istoria Creștinismului, nu este suficient să ne lăsăm doar îndoctrinați de ce se spune de la amvoane. Baza credinței noastre este chemarea personală pe care ne-o face Dumnezeu, prin semne și minuni, cum a făcut-o și în trecut. Dacă nu ți-a vorbit niciodată Dumnezeu, direct, în mod supranatural, ce bază ai tu să crezi că Dumnezeu este în legătură cu tine? Faptul că ai și că citești Biblia? Nu este asta baza credinței autentice. Studiul Bibliei te poate îndruma către o relație personală cu Hristos, dar în sine, nu este suficient pentru mântuire. Studiul Bibliei nu folosește decât pentru cultura generală dacă nu s-a produs întâlnirea directă cu Hristos. Fără o legătură personală, o întâlnire personală și o experiență personală cu Hristos, nu poți să ai garanția că Isus (Iisus) te cunoaște personal și că nu îți va spune că nu te-a cunoscut niciodată, așa cum le va spune multora. (Matei 7; 23)

Trebuie ca mai întâi să te cunoască Hristos pe tine, ca tu să îl poți cunoaște pe El. Relația aceasta s-a stabilit încă înainte de întemeierea lumii. (Efeseni 1; 4-12)  Nu este vorba numai despre a citi Biblia, ci mai ales de a practica ce scrie acolo. (Iacov 1; 22) Practicarea învățăturilor Bibliei se poate face numai atunci când ești născut din nou și când asculți de glasul Duhului Sfânt în tine și nu de glasul firii pământești. (Galateni 5; 16-26) Oare Pavel nu avea Scripturile V.T., i-au fost ele suficiente pentru mântuire? Pavel era un foarte bun cunoscător al Scripturilor dar până nu l-a întâlnit pe Hristos personal, Pavel nu a avut acces la mântuire. Veți spune că aceasta este o experiență unică, a lui Pavel. Nu este de loc adevărat. Aceasta este forma adevăratei convertiri. Până nu îl întâlnești pe Hristos, pe drumul vieții tale, până atunci nu ai intrat într-o relație personală cu El. Poți să citești Biblia, dar să nu îl fi întâlnit încă pe Acela despre care vorbește ea. A îl întâlni pe Hristos însă nu ține de noi, ci este alegerea Lui. (Ioan 15; 16) Poate că și rugăciunile și milosteniile tale se vor ridica la Dumnezeu, cum s-a întâmplat și cu Corneliu. (Faptele Apostolilor 10; 4) Biblia trebuie citită și mai ales studiată atent, să îi vedem părțile bune și părțile mai puțin bune, dar mai ales trebuie să îl invităm pe Hristos, care stă la ușa inimii noastre să locuiască în noi. (Apocalipsa 3, 20)

Bisericile instituționale ne mint cu faptul că ele dețin ”adevărul absolut, ” cuprins în doctrinele și dogmele lor și că dacă respectăm aceste doctrine și dogme avem șansa de a fi mântuiți. Dacă respecți întocmai, doctrinele și dogmele și dacă dai contribuția ta financiară instituției bisericești de care aparții nu ai cum să nu fi mântuit. Este de fapt o minciună, deoarece mântuirea nu vine prin respectarea unor rețete ci prin faptul că Dumnezeu ne-a cunoscut, încă înainte de întemeierea lumii. Atunci s-a întâmplat ceva, la care noi am fost martori și martore și atunci noi am făcut o alegere. Alegerea nu o facem pentru prima dată acum, în viața aceasta, am făcut-o atunci, înainte de întemeierea lumii, atunci când am sperat în Hristos și, aș spune eu, atunci când l-am ales pe El. În viața aceasta noi ne reînnoim alegerea făcută inițial dar Hristos ne cunoaște încă dinainte și ne cheamă pe fiecare în parte, toți cei și cele care suntem deja ai Săi.

4 În El, Dumnezeu ne-a ales înainte de întemeierea lumii, ca să fim sfinţi şi fără prihană înaintea Lui, după ce, în dragostea Lui,

5 ne-a rânduit mai dinainte să fim înfiaţi prin Isus Hristos, după buna plăcere a voii Sale,

6 spre lauda slavei harului Său pe care ni l-a dat în Preaiubitul Lui.

7 În El avem răscumpărarea, prin sângele Lui, iertarea păcatelor, după bogăţiile harului Său

8 pe care l-a răspândit din belşug peste noi, prin orice fel de înţelepciune şi de pricepere;

9 căci a binevoit să ne descopere taina voii Sale, după planul pe care-l alcătuise în Sine însuşi,

10 ca să-l aducă la îndeplinire la împlinirea vremurilor, spre a-Şi uni iarăşi într-unul, în Hristos, toate lucrurile: cele din ceruri şi cele de pe pământ.

11 În El am fost făcuţi şi moştenitori, fiind rânduiţi mai dinainte, după hotărârea Aceluia care face toate după sfatul voii Sale,

12 ca să slujim de laudă slavei Sale, noi, care mai dinainte am nădăjduit în Hristos. (Efeseni 1; 4-12)

Oamenii își ”vând” libertatea pentru sentimentul de dependență față de o comunitate religioasă, deoarece ei speră că dacă se adaptează la cerințele și nivelul spiritual al unei comunități creștine, atunci le este asigurată mântuirea, căci dacă ei nu sunt mântuiți, atunci cine altcineva? Dacă te uiți în jur, într-o comunitate creștină, îți dai seama că nu este nimeni mai ”bun„ decât tine și că astfel tu ai șansa mântuirii, nu prin nivelul tău ridicat spiritual, ci prin nivelul scăzut al celorlalți. Din acest motiv, oamenii preferă să aparțină de o Biserică instituțională, căci își găsesc acolo un fals reper spiritual și pentru asta renunță la propria lor libertate de conștiință. Eu însă cred că nu se poate zidi nimic trainic pe minciună, pe falsitate sau pe demagogie și că dacă există multe întrebări fără răspuns, la un moment dat, ele sunt suficiente să facă să se clatine tot edificiul, iar omul poate pierde esența credinței sale, adică dragostea.

Singurul reper spiritual autentic este Isus (Iisus), El este înălțimea la care trebuie să ajungem, cu sau fără ceilalți. (Efeseni 4; 10-14) Bisericile instituționale, din populism, mențin un nivel spiritual scăzut, pentru ca să vină cât mai multă lume la ele. Noi însă, aceia și acelea, care au fost cunoscute de Hristos încă înainte de întemeierea lumii, sperăm în El și vedem prăpastia dintre Creștinismul oficial, instituțional și Creștinismul care se bazează pe prezența lui Dumnezeu în om.  Libertatea, în viziunea creștină, este asemănarea dintre om și Hristos și suntem sau nu liberi, dacă conștiința noastră își dorește, fără nici o constrângere, această asemănare. Îl aleg pe Hristos, nu din motivele altora sau de frica iadului, îl aleg pe El, din propriile mele motive, adică am toate argumentele necesare, pentru a face o astfel de alegere, care pare a fi o nebunie, cel puțin în ochii unora. Alegerile credinței trebuie făcute în libertate. Adevărata libertate este dată de argumentele care stau la baza alegerii mele și dacă aceste considerente sunt rodul aspirațiilor și dorințelor mele, atunci sunt liber, dar dacă devin Creștin căci m-am convertit convins de alții, din tradiție, din disperare sau de frica iadului, atunci nu sunt liber sunt un sclav al necesității. Asta înseamnă să îl iubești pe Dumnezeu, cu toată inima, cu tot sufletul și cu tot cugetul, adică să crezi în aceleași valori ca și El.  Adevărata libertate survine atunci când libertatea lui Dumnezeu se manifestă în ființele noastre.