Mulți dintre cei care veneau să îl asculte pe Isus (Iisus), atunci când predica, veneau pentru pâine și pește și nu pentru a respecta învățăturile Lui.

26 Drept răspuns, Isus le-a zis: „Adevărat, adevărat vă spun că Mă căutaţi nu pentru că aţi văzut semne, ci pentru că aţi mâncat din pâinile acelea şi v-aţi săturat.

27 Lucraţi nu pentru mâncarea pieritoare, ci pentru mâncarea care rămâne pentru viaţa veşnică şi pe care v-o va da Fiul omului; căci Tatăl, adică însuşi Dumnezeu, pe El L-a însemnat cu pecetea Lui.” (Ioan 6; 26-27)

Exact la fel se întâmplă și în zilele noastre. Trei mari tipuri de cozi se regăsesc în România. Cozile la ghișee, cozile la ajutoarele venite de la U.E. și cozile la moaște. Cele două din urmă, prezintă aceeași logică. Se dă ”ceva,” care nu trebuie scăpat. La ajutoare se dau bunuri materiale și la moaște ”se dau” bunuri spirituale. Este adevărat că mântuirea noastră este gratuită dar scopul ei este prezentat în N.T. Scopul mântuirii nu este acela de a ne fi mai bine în lumea aceasta, de a fi mai sănătoși fizic, aceasta este un aspect secundar, ci scopul este următorul:

4 În El, Dumnezeu ne-a ales înainte de întemeierea lumii, ca să fim sfinţi şi fără prihană înaintea Lui, după ce, în dragostea Lui,

5 ne-a rânduit mai dinainte să fim înfiaţi prin Isus Hristos, după buna plăcere a voii Sale,

6 spre lauda slavei harului Său pe care ni l-a dat în Preaiubitul Lui. (Efeseni 1; 4-6)

Acesta este în esență scopul mântuirii, să ajungem să fim sfinți și fără prihană înaintea lui Dumnezeu. Scopul apropierii de Dumnezeu nu este acela de a putea avea condiții cât mai bune pe pământ, de a fi sănătoși sau ca familiilor noastre să le fie bine. Prin ritualul pelerinajului la moaște se inversează, se pervertește scopul apropierii noastre de Dumnezeu, care devine un scop pământesc, firesc, în locul unui scop pur spiritual. Dumnezeu ne dă și sănătate, dacă îi cerem, dar pentru aceasta nu avem nevoie să facem nici un efort personal, trebuie doar să îi cerem lucrul acesta, în rugăciunile noastre. Toate eforturile noastre trebuie îndreptate către a deveni sfinți și fără prihană, dar lucrul acesta este posibil numai dacă suntem născuți din nou, adică dacă suntem născuți din Dumnezeu. (Ioan 3; 3-6) Dumnezeu ne oferă cu mult mai mult decât sănătatea trupului, ne oferă viața veșnică. Biserica instituțională Ortodoxă, prin ritualul moaștelor, pune accentul greșit, adică subliniază binecuvântările pământești, venite de la Dumnezeu, în dauna scopului mântuirii.   

 Isus (Iisus) ne-a transformat în pescari de oameni și ”peștele” se prinde cu ”momeală.” Chiar și Isus (Iisus) folosea ”momeală” atunci când prindea ”peștele,” care simbolizează pe oameni. Minunile pe care El le făcea erau un fel de a îi atragere pe oameni la adevărurile mântuirii, dar nu erau obiectivul principal. Ce s-ar fi întâmplat dacă Isus (Iisus) nu și-ar fi însoțit învățăturile Sale cu dovezi ale puterii Sale? Probabil că foarte puțini ar fi crezut în El. S-ar fi întâmplat ceea ce s-a întâmplat cu ceilalți ”mesia,” care au fost înainte de El, ar fi dispărut din conștiința umanității. Isus (Iisus) a dovedit că este Fiul lui Dumnezeu și prin fapte, nu doar prin vorbe, spre deosebire de cei mai mulți Creștini, care se numesc așa, dar nu dețin putere de la Dumnezeu.

19 El le-a zis: „Veniţi după Mine, şi vă voi face pescari de oameni.” (Matei 4; 19)

Eu consider că orice dezechilibru doctrinar este dăunător mântuirii oamenilor. Este adevărat că în V.T. avem un exemplu în care, cineva care a fost aruncat în groapa unde a fost înmormântat prorocul Elisei, a înviat la atingerea oaselor lui.

20 Elisei a murit şi a fost îngropat. În anul următor, au intrat în ţară nişte cete de moabiţi.

21 Şi, pe când îngropau un om, iată că au zărit una din aceste cete şi au aruncat pe omul acela în mormântul lui Elisei. Omul s-a atins de oasele lui Elisei şi a înviat şi s-a sculat pe picioare. (2 Împărați 13; 20-21)

Cineva se poate întreba cum se face că mormântul lui Elisei nu a fost acoperit, astfel încât a fost posibilă atingerea unui corp de oasele lui, care se aflau într-un mormânt. Chiar dacă relatarea este adevărată și mormântul lui Elisei a rămas descoperit, totuși nu putem să fundamentăm tradiția moaștelor pe un singur text din V.T. De ce? Pentru că acel text trebuie considerat doar în contextul particular în care se găsește. Când avem un singur caz, este vorba despre o excepție și nu despre o regulă. Este vorba despre Elisei, un mare proroc și despre nimeni altcineva și atingerea de oasele lui a fost una accidentală. Probabil că sensul acestei experiențe este acela de a sublinia puterea relației dintre Dumnezeu și om și modul radical în care se transformă un om în interiorul acestei relații. Nu ni se spune că oasele tuturor oamenilor credincioși erau socotite că fac minuni, prin atingerea lor, ci este vorba despre un singur caz, care s-a produs accidental și care implică numai mormântul lui Elisei. Nici în V.T. și nici în N.T. nu exista practica de a se apela la oasele celor dispăruți pentru apropierea unui om de Dumnezeu. După părerea mea, este o practică greșită și periculoasă, deoarece oamenii nu își pun nădejdea doar în Hristos și în exemplul Său de credință, ci își pun nădejdea în cei morți pentru cei vii. Rămâne ca fiecare să judece pentru sine și să își stabilească propria sa atitudine față de moaște.

Cozile de la moaște și de la alimente descoperă marea ignoranță și sărăcie a oamenilor din România, a unora dintre ei. Oamenii nu se mai adresează direct lui Dumnezeu, atunci când au o problemă, ci se adresează unor intermediari, care să le pună ”pile” la El, care să facă intervenții în problemele lor. Corupția în România este înscrisă în chiar modul în care se practică credința creștină. Nu se apelează direct la cei care pot rezolva problemele, ci totdeauna se folosesc intermediari, care ”să pună o vorbă bună.” Lucrul acesta este valabil în politică și afaceri și iată că pare a fi valabil chiar și în domeniul spiritual, unde se apelează la sfinți și sfinte pentru a interveni la Dumnezeu. Cu toate acestea, Dumnezeu nu este prea departe de noi ca să fie nevoie să mergem la El pe bază de intervenții, El stă la ușa inimilor noastre și bate și așteaptă să vină și să locuiască cu noi. Corupția din România este o corupție materială și spirituală și spectacolul care se face cu icoanele aruncă o lumină defavorabilă asupra Ortodoxiei. Eu sunt adeptul principiului că doctrina Ortodoxă este o platformă la fel de valabilă, ca oricare altă doctrină și a merge în pelerinaj la moaște nu este desigur un păcat. Este vorba despre o formă subtilă de distragere a atenției celor credincioși de la lucrurile cu adevărat importante pentru mântuire, la lucruri neimportante și false. Biserica instituțională Ortodoxă, proprietara moaștelor, face un joc foarte periculos pentru mântuirea oamenilor, de care se face responsabilă. Pe de altă parte, Bisericile instituționale Neo-protestante au și ele jocul lor, în care în loc să îi ajute pe Ortodocși să înțeleagă ce se întâmplă greșit în confesiunea lor creștină, îi atrag pe aceștia în confesiunile lor unde nu mai sunt moaște dar unde oamenii sunt judecați fiind încă în viață de către așa zișii frați și surori și trimiși în iad. Oare ce este mai rău, să bați drumul moaștelor sau să nimerești în mijlocul unor confesiuni creștine Neo-protestante care în loc să te determine să devii mai bun, te fac să devii mai rău, așa cum spunea apostolul Pavel?

17 Vă dau aceste învăţături, dar nu vă laud pentru că vă adunaţi laolaltă nu ca să vă faceţi mai buni, ci ca să vă faceţi mai răi.

18 Mai întâi de toate, aud că, atunci când veniţi la adunare, între voi sunt dezbinări. Şi în parte o cred,

19 căci trebuie să fie şi partide între voi, ca să iasă la lumină cei găsiţi buni. (1 Corinteni 11; 17-19)

Oare chiar trebuie să existe partide, în adunările creștine? Dacă trebuie să existe partide, atunci de ce se mai plângea apostolul Pavel că în adunările creștine sunt dezbinări? Partidele produc întotdeauna dezbinări. De fapt, nu trebuie să existe partide, ci fiecare are dreptul să creadă liber ceea ce îi dă Dumnezeu să creadă. În același timp, este adevărat că mulți oameni devin mai răi nu mai buni, după ce frecventează adunările creștine. După ce constată personal că una se spune și alta se face mulți credincioși devin dezamăgiți și își pierd dragostea pe care au avut-o la început.

12 Şi, din pricina înmulţirii fărădelegii, dragostea celor mai mulţi se va răci.

13 Dar cine va răbda până la sfârşit va fi mântuit. (Matei 24; 12-13)

Nu vreau să las un mesaj negativ, ci unul pozitiv, dar cu adevărat, apartenența la o confesiune creștină, oricare ar fi aceasta ne pune la grea încercare răbdarea. Ar fi bine să răbdăm aceste confesiuni până la sfârșit, dar există un sfârșit al apartenenței noastre le ele și anume acest sfârșit este marcat de ieșirea din Babilon.

4 Apoi am auzit din cer un alt glas, care zicea: „Ieşiţi din mijlocul ei, poporul Meu, ca să nu fiţi părtaşi la păcatele ei şi să nu fiţi loviţi cu urgiile ei! (Apocalipsa 18; 4)

Nu există doctrină ”bună,” toate doctrinele sunt rele. Se cuvine ca noi să tindem la perfecțiunea Persoanei lui Isus (Iisus) să învățăm de la El și să lăsăm doctrinele pentru instituțiile bisericești. Nu contează de ce Biserică instituțională aparținem, la un moment dat, deoarece atunci când prin ele se va manifesta ”fiara” din cartea Apocalipsa lui Ioan, cu toată puterea, va trebui să ieșim afară din acest Babilon instituțional, format din numeroasele Biserici instituționale. Până atunci ar fi potrivit să înțelegem cu mintea noastră învățăturile lui Isus (Iisus) și eu încerc să prezint aceste învățături într-o manieră nedogmatică, neatașat de nici o confesiune creștină anume, dar profund atașat de Persoana lui Isus (Iisus). Nu vreau să creez o nouă doctrină și de aceea fiecare ar trebui să ajungă la propriile sale convingeri în toate aspectele credinței creștine.