Comunitățile creștine nu sunt niște ”separeuri,” niște ”cluburi” selecte în care cei și cele care aparțin de ele, o dată intrați în aceste comunități, să poată considera că reprezintă o elită aleasă, o dată pentru totdeauna. Ceilalți Creștini, alții decât ”frații” și ”surorile” de confesiune creștină sau membrii altor religii nu trebuiesc priviți ca niște adversari, deoarece Isus (Iisus) ne-a învățat că nu trebuie să considerăm pe nimeni dușmanul nostru. Comunitatea noastră umană este formată din toți oamenii din societate, indiferent de opiniile lor religioase sau politice și Biserica lui Dumnezeu este una singură, o realitate spirituală și nu instituțională, din care fac parte toți cei cunoscuți și aleși de El. Noi nu avem calitatea de a introduce pe nimeni în Biserica unică a lui Hristos, așa cum cred reprezentanții unor instituții bisericești, prin botezul în apă sau înscriere într-un registru, numai El adaugă în fiecare zi, la numărul celor mântuiți. (Faptele Apostolilor 2; 47)
În general Creștinii nu își fac destul timp să citească Biblia, cu toate că există și excepții. De aceea, ”marii” evangheliști îi plimbă pe unde vor ei și fac ce vor ei cu părerile celor cărora le vorbesc. Unii Creștini, care deschid Biblia la întâmplare, ocazional, găsesc câte un text, pe care îl consideră minunat și folosesc acest text ca pe o bază a părerilor lor. Altcineva deschide Biblia în alt loc și își formează o altă părere. După aceea, nu se mai înțeleg unii cu alții, deoarece unul susține o părere, bazată pe un text și altul susține altă opinie, bazată însă pe un alt text. Am să iau un exemplu pentru afirmațiile de mai sus. Există reprezentanți ai unor confesiuni creștine care sunt foarte încântați cu puterea pe care o au de a ierta sau ține, în mod ritualic, păcatele celor credincioși. Au găsit un text sau chiar două, în N.T., care la conferă această putere și sunt gata, în baza acestor texte ”să taie și să spânzure.” Este periculos să te afli în calea lor, căci în zelul lor aparent pentru Dumnezeu acești fanatici nu mai țin cont de nimic.
Să vedem care sunt textele respective:
· 17 Isus a luat din nou cuvântul şi i-a zis: „Ferice de tine, Simone, fiul lui Iona; fiindcă nu carnea şi sângele ţi-a descoperit lucrul acesta, ci Tatăl Meu care este în ceruri.
· 18 Şi Eu îţi spun: tu eşti Petru, şi pe această piatră voi zidi Biserica Mea, şi porţile Locuinţei morţilor nu o vor birui.
· 19 Îţi voi da cheile Împărăţiei cerurilor, şi orice vei lega pe pământ va fi legat în ceruri, şi orice vei dezlega pe pământ va fi dezlegat în ceruri.” (Matei 16; 17-19)
· 21 Isus le-a zis din nou: „Pace vouă! Cum M-a trimis pe Mine Tatăl, aşa vă trimit şi Eu pe voi.”
· 22 După aceste vorbe, a suflat peste ei şi le-a zis: „Luaţi Duh Sfânt!
· 23 Celor ce le veţi ierta păcatele, vor fi iertate; şi celor ce le veţi ţine, vor fi ţinute.” (Ioan 20; 21-23)
În ambele cazuri și Petru dar și ceilalți ucenici au primit aceeași competență, aceea de a ierta sau ține păcatele. Cele două evanghelii nu se potrivesc în relatările lor, în această privință, evanghelia după Matei și evanghelia după Ioan, dar am putea afirma că cele două episoade sunt complementare unul altuia. Să admitem că prima dată Isus (Iisus) a oferit capacitatea de a ierta păcatele numai lui Petru și apoi, către sfârșitul misiunii Sale a încredințat această calitate și celorlalți ucenici. Mulți Creștini nu înțeleg însă în felul acesta lucrurile. Ei susțin că numai urmașii lui Petru au competența de a lega sau ține păcatele și este chiar surprinzător cum pot să fie atât de neînțelegători, când N.T. nu spune deloc acest lucru. Alți Creștini cred că instituțiile bisericești au competența de a ierta sau ține păcatele, indiferent dacă ele sunt sau nu urmașele apostolului Petru. Dacă un comitet al unei astfel de instituții, format din prezbiteri, se întrunesc într-un anumit loc, ei pot să hotărască să ierte sau să țină păcatele oamenilor. Dar textul din evanghelia după Matei nu spune așa ceva, mă refer, în acest caz, la Matei 18; 18. Din fericire, niciuna dintre aceste două variante nu este ceea valabilă.
În primul rând, ar trebui să vedem despre ce fel de păcate este vorba. Dacă cineva păcătuiește împotriva mea, cine are dreptul să ierte păcatul acelei persoane? Poate fi iertat acel păcat de un alt ucenic al lui Hristos sau de către o instituție bisericească, oricare ar fi aceasta, dacă păcatul este săvârșit la adresa mea? Numai eu am posibilitatea să iert acel păcat, căci împotriva intereselor mele a fost îndreptat acel păcat, așa ne spune N.T. Ce drept ar avea oricine altcineva să ierte păcatele săvârșite împotriva mea, dacă eu nu sunt încă pregătit să iert acele păcate? A face acest lucru ar însemna ca acel cineva să nesocotească grav sentimentele mele. Isus (Iisus) ne-a învățat să iertăm și nu să ținem păcatele, dar oamenii trebuie să ierte din inima lor păcatele altora, săvârșite împotriva lor și nu doar în mod ritualic. Totuși în final, oricine aspiră să fie iertat de Dumnezeu, trebuie ca și el sau ea să ierte toate păcatele săvârșite împotriva sa. Acesta este mesajul indiscutabil, pe care îl conține rugăciunea Tatăl nostru.
· 15 Dacă fratele tău a păcătuit împotriva ta, du-te şi mustră-l între tine şi el singur. Dacă te ascultă, ai câştigat pe fratele tău.
· 16 Dar, dacă nu te ascultă, mai ia cu tine unul sau doi inşi, pentru ca orice vorbă să fie sprijinită pe mărturia a doi sau trei martori.
· 17 Dacă nu vrea să asculte de ei, spune-l bisericii; şi, dacă nu vrea să asculte nici de biserică, să fie pentru tine ca un păgân şi ca un vameş.
· 18 Adevărat vă spun că orice veţi lega pe pământ va fi legat în cer; şi orice veţi dezlega pe pământ va fi dezlegat în cer. (Matei 18; 15-18)
Textul acesta contrazice învățătura Lui Isus (Iisus), conținută de rugăciunea Tatăl nostru, după care, pentru ca noi să fim iertați de Dumnezeu trebuie să iertăm toate greșelile celor care greșesc față de noi, indiferent de atitudinea celor în cauză. (Matei 6; 14-15). Ori rugăciunea Tatăl nostru nu este adevărată ori acest text nu este autentic, amândouă nu merg împreună. ”Spune-l bisericii,” este o formulă pe care Isus (Iisus) nu o putea folosi, nu este de la El, care biserică? În vremea lui Isus (Iisus) nu exista nici o biserică, deci El nu ar fi putut să dea o astfel de învățătură. Acest text este un adaos târziu la învățăturile lui Isus (Iisus), apărut după ce s-au constituit bisericile și el a fost introdus prin evanghelia lui Matei, scrisă cu aproximativ 50 de ani, după ce s-au întâmplat evenimentele pe care le descrie.
Dacă însă o persoană păcătuiește împotriva altuia, cine altcineva decât aceea persoană, împotriva căreia se săvârșește păcatul respectiv, are dreptul să ierte acel păcat? Nimeni, decât acela sau aceea împotriva căruia s-a păcătuit. Am eu dreptul să iert un păcat săvârșit împotriva unei alte persoane și nu împotriva mea? Bineînțeles că nu, pe ce bază aș putea să fac acest lucru. Cine mi-a dat mie dreptul să arbitrez în relația dintre alte două persoane, decât mine, relație care trebuie rezolvată între aceste persoane? Am devenit judecător între frații și surorile mele? Nimeni nu mi-a dat acest drept. Aș putea să devin arbitru, dacă am competența necesară, numai prin acordul celor două părți și nicidecum doar la cerea uneia dintre cele două.
Dacă o persoană păcătuiește împotriva lui Dumnezeu, cine are dreptul să ierte aceea persoană? Numai Dumnezeu are acest drept și nimeni altcineva. Poate Dumnezeu să ierte o persoană care a greșit împotriva mea, dacă eu nu iert aceea persoană? Dumnezeu poate să constate că de fapt aceea persoană nu a greșit împotriva mea, dar dacă a greșit cu adevărat, așteaptă ca eu să o iert înainte ca El să o ierte. Așa ne spun textele din Matei 16; 17-19 și din Ioan 20; 21-23. Dumnezeu acționează ca un fel de Tribunal Suprem, care este dispus să ierte o persoană dacă părțile se împacă între ele. Dacă părțile însă nu se împacă judecata merge înainte. Este posibil ca ambele părți să fie condamnate, una pentru că a greșit și nu și-a cerut iertare și cealaltă pentru că nu a dorit să ierte păcatul săvârșit împotriva sa și astfel alte păcate ale sale să nu poată să fie iertate. Numai că eu am obligația de a ierta pe toată lumea și de a nu ține păcatele nimănui. Rugăciunea Tatăl nostru ne cere acest lucru.
· 14 Dacă iertaţi oamenilor greşelile lor, şi Tatăl vostru cel ceresc vă va ierta greşelile voastre.
· 15 Dar dacă nu iertaţi oamenilor greşelile lor, nici Tatăl vostru nu vă va ierta greşelile voastre. (Matei 6; 14-15)
Noi deci putem să nu iertăm păcatele săvârșite împotriva noastră dar nici Tatăl nostru nu va ierta păcatele noastre. În acest caz, revenind la textele din Matei 16; 17-19 și din Ioan 20; 21-23 avem o problemă, o uriașă problemă și anume că apare o neconcordanță de fond între toate aceste texte. Ce posibilitate avem noi să ținem păcatele altora, dacă, în cazul că nu le iertăm, nici nouă nu ne vor fi iertate păcatele? Totuși Isus (Iisus) se pare că ar fi spus că noi nu putem doar să iertăm dar avem și autoritatea de a ține păcatele altora, mai mult chiar, că aceste păcate vor fi ținute și de către Dumnezeu. Ce a vrut de fapt Isus (Iisus) să spună, în legătură cu iertarea păcatelor? Cum putem noi să ținem anumite păcate ale altora și în același timp să îi iertăm pe toți aceia care ne greșesc, pentru a fi mântuiți? Dacă nu iertăm toate păcatele altora nici nouă nu ni se vor ierta păcatele noastre, deci nu vom putea să fim mântuiți, având păcatele neiertate. Cele două învățături nu se potrivesc între ele, sunt total diferite. Ori trebuie să iertăm toate păcatele, ori putem să ținem pe unele dintre ele, prin autoritatea dată de Isus (Iisus), păcate care vor fi ținute și de Dumnezeu.
Ar trebui ca noi să iertăm toate păcatele săvârșite împotriva noastră, dar putem să iertăm și păcatele săvârșite de către Creștini împotriva altora sau împotriva lui Dumnezeu? Bine, dar cum pot să țin păcatele săvârșite de cineva împotriva altora și nu împotriva mea? Ce competență am eu să iert sau să țin un păcat săvârșit împotriva unei alte persoane? Cum pot eu să țin un astfel de păcat, dacă aceea persoană iartă păcatul săvârșit împotriva sa? Nu am nici o competență, nimeni nu îmi dă acest drept. Atunci cum pot eu să iert un păcat pe care cineva îl săvârșește împotriva lui Dumnezeu? Nu pot să îl iert. Numai Dumnezeu poate să ierte un asemenea păcat.
Eu pot să iert numai păcatele săvârșite împotriva mea și nu pot să țin nici unul, pentru că, în caz contrar, nici Dumnezeu nu mă va ierta pentru păcatele mele. Care sunt atunci păcatele pe care eu le pot ierta oamenilor și care sunt cele pe care le pot ține, în calitate de ucenic al lui Hristos, după evanghelia lui Matei și evanghelia după Ioan? Pot ierta deci numai păcatele săvârșite împotriva mea dar această calitate vine din rugăciunea Tatăl nostru și nu este un drept sau o competență specială, ci este de fapt o obligație. Care sunt păcatele pe care le pot ține? Aș putea să țin numai hula săvârșită împotriva Duhului Sfânt, dar acest păcat nu este un păcat îndreptat împotriva mea, ci este un păcat săvârșit împotriva lui Dumnezeu. Nici un om nu are dreptul să ierte sau să țină hula împotriva Duhului Sfânt, numai Dumnezeu o poate face, căci acest păcat îi aduce atingere direct lui Dumnezeu.
31 De aceea vă spun: orice păcat şi orice hulă vor fi iertate oamenilor; dar hula împotriva Duhului Sfânt nu le va fi iertată. (Matei 12; 31)
În concluzie, eu nu pot decât să iert păcatele altora, în nici un caz nu pot să le țin, dacă doresc să fiu mântuit, în conformitate cu rugăciunea Tatăl nostru. Pe de altă parte, în relație cu celelalte texte citate, din evanghelia lui Matei și evanghelia după Ioan se pare că și eu, în calitate de ucenic al Lui, aș fi primit de la Isus (Iisus) o competență nu numai de a ierta, ci și de a ține păcatele oamenilor, cu toate că rugăciunea Tatăl nostru îmi cere să le iert pe toate. Desigur că prin ucenic al lui Isus (Iisus) nimeni nu ar avea temei biblic să înțeleagă că ar fi vorba doar despre reprezentanții instituțiilor bisericești. Oare numai aceștia sunt ucenicii lui Isus (Iisus), dacă cu adevărat toți sau numai o parte dintre ei sunt ucenicii Lui? Ucenicii lui Isus (Iisus) sunt toți aceia și acelea care îl urmează pe El și nu doar funcționarii bisericești. Ce texte am să aleg?Trebuie să aleg între ele, deoarece aceste texte se contrazic între ele și prin urmare nu merg împreună. Eu prefer să aleg rugăciunea Tatăl nostru și consider că celelalte texte, contrare cu textul respectiv, sunt adăugate de evangheliști pentru a favoriza o anumită ordine în cadrul comunităților creștine și un mecanism prin care trebuiau rezolvate disputele, dintre primii Creștini. Învățăturile pe care aceste din urmă texte le conțin nu sunt spuse de Isus (Iisus), căci El nu se putea contrazice, în învățăturile Sale. Textele adăugate de evangheliști diminuează condiția stabilită de Isus (Iisus) de a îi ierta pe ceilalți, pentru a putea fi iertați de Dumnezeu și până la urmă pentru a putea fi mântuiți. Aceste texte dau posibilitatea Creștinilor de a ține anumite păcate, pe care le anunță a fi ținute și de Dumnezeu. Se creat astfel un instrument puternic în mâna reprezentanților instituției bisericești în formare, cu care puteau să fie amenințați aceia care nu se supuneau autorității lor. Acesta este un element timpuriu care a introdus un factor străin învățăturilor lui Isus (Iisus) și care, împreună cu alte texte a contribuit la constituirea autorității bisericești. În felul acesta se poate explica și faptul că textele respective, Matei 16; 17-19 și Ioan 20; 21-23, nu se potrivesc nici între ele, unul se referă numai la Petru, dar celălalt și la ceilalți ucenici. Eu le-am privit inițial ca și texte complementare, pentru a le acorda un credit, dar ele se dovedesc a nu conține afirmațiile lui Isus (Iisus).
Oamenii au doar dreptul să ierte păcatele și nu pot să țină nici un fel de păcate și orice afirmație contrară nu este de la Isus (Iisus). Cred că rugăciunea Tatăl nostru este învățătura autentică a lui Isus (Iisus) și N.T. este format prin adausuri succesive la învățăturile Sale, libertate pe care și-au luat-o unii scriitori ai săi, cu de la ei putere. Textele care se referă la ținerea păcatelor sunt adausuri ulterioare la învățăturile Lui Isus (Iisus) și cei care le-au introdus în evanghelii nu s-au gândit îndeajuns la modul cum ele se corelează cu alte texte, cu alte învățături date de El. Aceste texte nu sunt nici inspirate de Dumnezeu, deoarece El nu își putea schimba părerile și nici nu putea ca ulterior să transmită mesaje contrare învățăturilor lui Isus (Iisus).
Scriitorii textelor N.T. s-au grăbit să atașeze ideea că toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu, dar acest text apare într-o epistolă, 2 Timotei, care nu este scrisă de cine spune ea că este scrisă, adică de apostolul Pavel, deci nu i se poate acorda tot creditul. Este o mare inovație, nu putem să analizăm Biblia, pentru că este sfântă și un lucru sfânt nu poate greși. Biserica instituțională Romano-catolică a încercat același lucru cu papa și l-a declarat, la un moment dat, infailibil. Papa nu putea greși, Biblia nu poate greșii, Bisericile instituționale nu pot greși, doctrinele și dogmele religioase nu pot greși pentru că toate sunt sfinte, numai credincioșii pot greși, susțineau funcționarii religioși. Este o învățătură fundamental eronată. Papalitatea poate greși și a greșit, a și recunoscut acest lucru, prin Papa Ioan Paul al II lea, Biblia este plină de neconcordanțe, doctrinele și dogmele Bisericilor instituționale se contrazic între ele și fiecare consideră că numai ea are dreptate, dar credincioșii nu greșesc atunci când cred în Dumnezeu dar nu și în modul în care instituțiile bisericești vorbesc câteodată despre El. Ce ne rămâne deci? Relația personală cu Dumnezeu și revelația personală, prin care trebuie să trecem toate lucrurile, inclusiv textele V.T. și N.T.