Icoanele adevărate şi vii sunt fiinţele noastre interioare, atunci când sunt schimbate după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu, prin naşterea din nou. Icoanele pictate, desenate, gravate sau turnate, pe lemn, sticlă, pânză, metal sau alte materiale sunt doar asemănarea moartă a unei asemănări vii. Acestea din urmă sunt doar reprezentarea fizică şi sărăcăcioasă a unei alte asemănări spirituale şi infinit de bogate. Icoanele adevărate şi vii îl iubesc în mod organic pe Dumnezeu, de care aparţin, dar icoanele pictate sau desenate, etc. nu pot să îl iubească pe Dumnezeu şi ele reprezintă doar imaginea exterioară a omului.

22 S-au fălit că sunt înţelepţi, şi au înnebunit;

23 şi au schimbat slava Dumnezeului nemuritor într-o icoană care seamănă cu omul muritor, păsări, dobitoace cu patru picioare şi târâtoare.

Aparenţa fizică a omului nu spune nimic despre natura sau dimensiunile lui Dumnezeu Tatăl. Din acest motiv, El a interzis în V.T. orice analogie fizică care s-ar putea face cu El. Cu toate acestea, omul este o fiinţă în care poată să locuiască Dumnezeu, în toată plinătatea Sa şi lucrul acesta se vede atunci când în om locuieşte Duhul lui Dumnezeu. Isus (Iisus) i-a văzut pe ucenicii Săi, la fel ca şi pe Sine, adică copii ai Tatălui Ceresc, el fiind, cum spune Pavel, Cel întâi născut dintre mai mulţi fraţi. (Romani 8; 29)

15 Fiindcă n-aţi văzut niciun chip în ziua când v-a vorbit Domnul din mijlocul focului, la Horeb, vegheaţi cu luare aminte asupra sufletelor voastre,

16 ca nu cumva să vă stricaţi şi să vă faceţi un chip cioplit sau o înfăţişare a vreunui idol sau chipul vreunui om sau chipul vreunei femei,

Cu toate acestea, în N.T. , Dumnezeu însuşi a trecut peste această regulă şi a luat pentru Sine un chip, adică chipul unui om, chipul lui Isus (Iisus).

15 El este chipul Dumnezeului celui nevăzut, Cel întâi născut din toată zidirea.

16 Pentru că prin El au fost făcute toate lucrurile care sunt în ceruri şi pe pământ, cele văzute şi cele nevăzute: fie scaune de domnii, fie dregătorii, fie domnii, fie stăpâniri. Toate au fost făcute prin El şi pentru El.

Ioan 1.3; 1Cor 8.6; Efes 3.6; Evr 1.2; Rom 8.38; Efes 1.21; Col 2.10-15; 1Pet 3.22; Rom 11.36; Evr 2.10; (Coloseni 1; 15-16)

6 El, măcar că avea chipul lui Dumnezeu, totuşi n-a crezut ca un lucru de apucat să fie deopotrivă cu Dumnezeu,

7 ci S-a dezbrăcat pe Sine însuşi şi a luat un chip de rob, făcându-Se asemenea oamenilor.

Dacă Dumnezeu interzicea ca un chip uman să îl reprezinte pe El, trebuia respectată voinţa Lui, dar atunci când El însuşi a luat un chip uman lucrurile s-au schimbat. Nici o imagine fizică nu poate reda complexitatea a ceea ce înseamnă Dumnezeu, ca şi Spirit. Cu toate acestea, Dumnezeu s-a întrupat într-un om, în Isus (Iisus) şi de asemenea şi noi suntem temple ala Sale, adică temple ale Duhului Sfânt. În această situaţie, Duhul lui Dumnezeu şi trupul omului intră într-o relaţie deosebită şi chipul lui Dumnezeu locuieşte în om. Cu toate acestea, nu este vorba aici de o asemănare fizică, între om şi Dumnezeu Tatăl, ci de o asemănare spirituală. Pe de altă parte, asemănarea dintre noi şi Isus (Iisus) este şi una fizică. Ceea ce face însă ca noi să devenim chipul lui Dumnezeu, icoana Lui, nu este asemănarea fizică cu omul Isus (Iisus), ci asemănarea spirituală, adică şi noi, ca şi El, cât a trăit pe pământ, suntem locuiţi de Duhul lui Dumnezeu. Acum, când Cristos se află în Împărăţia lui Dumnezeu, El locuieşte şi în noi, prin Duhul Sfânt.

19 Nu ştiţi că trupul vostru este Templul Duhului Sfânt care locuieşte în voi şi pe care L-aţi primit de la Dumnezeu? Şi că voi nu sunteţi ai voştri?

La prima vedere s-ar părea că este vorba de o contradicţie fundamentală. De ce a luat Dumnezeu un chip de om pentru sine, adică un trup de om, dacă el a interzis, în V.T., alăturarea dintre El şi chipul unui om? Dumnezeu a interzis, în V.T., să fie reprezentat prin chipul unui om, dar Cristos, existent din veşnicii, înainte de a se întrupa pe pământ, ca şi un om şi care este chipul lui Dumnezeu Tatăl, a luat chipul unui om. Dumnezeu Tatăl nu poate fi comparat cu omul şi totuşi chipul Său este în om, mai întâi în Isus (Iisus) şi apoi şi în toţi aceia care sunt ai Lui. Icoana lui Dumnezeu nu este omul fizic, ci omul interior, omul spiritual. Din acest considerent, omul poate să fie chipul lui Dumnezeu, dar numai dacă îl urmează pe Isus (Iisus). Atunci când în om nu locuieşte Duhul lui Dumnezeu, acesta nu îl poate reprezenta pe El şi de aceea în V.T. omul nu era o reprezentare a Lui şi imaginea omului nu putea fi folosită ca şi imagine a Lui. Icoanele lui Dumnezeu sunt toţi aceia în care locuieşte Duhul lui Dumnezeu şi de aceea chipul fizic al unei persoane, reprezentat ca fiind o icoană a Lui nu este o icoană adevărată şi vie, ci este o icoană moartă, în care nu poate să locuiască El. Dumnezeu nu poate să locuiască în obiecte, deoarece nu obiectele au fost făcute după chipul şi asemănarea Lui, ci omul, care este o persoană, nu un obiect. Omul are o latură spirituală, conştiinţă, pe care obiectele nu o au. Numai un om viu poate fi asemănător chipului lui Dumnezeu, icoana Lui, deoarece El nu poate locui decât într-un om viu şi nu într-o imagine pictată, desenată, gravată sau turnată, etc. Un chip de om pictat sau desenat etc., este ca şi o „fotografie,” care nu poate să ţină locul persoanei adevărate. Noi nu avem nevoie de „fotografii,” pentru a ne aminti de Dumnezeu, dacă el locuieşte cu adevărat în noi. Noi avem chiar Persoana şi nu doar „fotografia” acesteia.

Icoanele adevărate şi vii sunt imaginea spirituală, interioară a lui Dumnezeu şi sunt constituite din omul nostru interior. Dumnezeu Tatăl este Spirit şi Spiritul nu poate fi cuprins în imagini pictate, desenate, etc. El poate fi simbolizat printr-o imagine, dar, în mod necesar, un astfel de simbol mai mult ne depărtează decât ne apropie de înţelegerea lui Dumnezeu. Adevărata icoană a lui Dumnezeu este omul, deoarece acesta a fost făcut, după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu. Isus (Iisus) Omul, este întipărirea slavei lui Dumnezeu, una cu El, imaginea lui vie şi aşa trebuie să fim şi noi. Isus (Iisus) s-a întrupat în om, pentru ca omul să devină icoana vie a lui Dumnezeu, imaginea Lui. Mă refer cu precădere la partea interioară, la dimensiunea spirituală a fiinţei umane. Omul, din punct de vedere fizic, nu poate fi icoana Tatălui ceresc, care este o realitate infinită, dar poate fi icoana Lui, din punct de vedere al fiinţei umane    interioare. Dumnezeu Tatăl este Duh şi ce naşte din Duh este duh.

24 Dumnezeu este Duh; şi cine se închină Lui trebuie să I se închine în duh şi în adevăr.”

17 Căci Domnul este Duhul; şi unde este Duhul Domnului, acolo este slobozenia.

5 Isus (Iisus) i-a răspuns: „Adevărat, adevărat îţi spun că, dacă nu se naşte cineva din apă şi din Duh, nu poate să intre în Împărăţia lui Dumnezeu.

6 Ce este născut din carne este carne, duh. (Ioan 3; Ioan; 3; 5-6)

Orice om născut din Duhul lui Dumnezeu, dobândeşte o dimensiune spirituală aparte, în sensul că intră în contact direct cu Duhul Sfânt, care lucrează în el sau în ea. Noi avem o latură spirituală înnăscută, duhul omului, care însă îşi împlineşte potenţialul numai atunci când intră în contact cu dimensiunea spirituală a Realităţii universale. „Casa” adevărată a duhului nostru este Duhul lui Dumnezeu. Omul devine participant la Fiinţa spirituală a lui Dumnezeu, parte din aceasta, una cu aceasta. Omul dobândeşte natura lui Dumnezeu, devine dumnezeu, nu ca şi întreg, dar ca şi participant integrat în această infinită realitate. Până când nu vom înţelege că suntem parte din ceva mai mare decât noi, dintr-un întreg spiritual, nu vom înţelege ce înseamnă dragostea lui Isus (Iisus). Dumnezeu nu este format din părţi componente, este un întreg în Sine şi noi putem să devenim una cu acest întreg, prin dimensiunea noastră spirituală, prin naşterea din nou. Isus (Iisus) a luat un chip de rob, la înfăţişare a fost găsit ca un om, dar puterea şi înţelepciunea Lui au fost în interior, în latura Sa spirituală.

6 El, măcar că avea chipul lui Dumnezeu, totuşi n-a crezut ca un lucru de apucat să fie deopotrivă cu Dumnezeu,

7 ci S-a dezbrăcat pe Sine însuşi şi a luat un chip de rob, făcându-Se asemenea oamenilor.

8 La înfăţişare a fost găsit ca un om, S-a smerit şi S-a făcut ascultător până la moarte, şi încă moarte de cruce.

Isus (Iisus) Cristos este prototipul omului devenit una cu Dumnezeu, în spirit. El este însuşi Dumnezeu care a parcurs un drum la care suntem chemaţi şi noi. Când vorbim despre icoane trebuie să avem în vedere aceste realităţi interioare omului şi nu doar nişte picturi care descriu chipuri omeneşti, asemănări fizice. Icoana desenată, turnată, pictată sau gravată a omului Isus (Iisus) nu este decât o imagine palidă a unei realităţi extraordinare, spirituale şi interioare omului, la care suntem chemaţi să luăm parte, în mod personal şi nu doar prin participarea la simboluri sau ritualuri. Nouă ni se oferă, în Isus (Iisus), Realitatea însăşi şi nu doar simbolul acesteia, aşa cum se întâmplă când doar privim o icoană pe lemn, pe sticlă sau pe alte materiale sau când participăm la acte liturgice. Prin naşterea din nou, adică naşterea din Dumnezeu, orice om devine o fiinţă schimbată, regenerată spiritual şi în felul acesta dobândeşte chipul lui Dumnezeu şi devine icoana, adică imaginea Lui.

20 Dar voi n-aţi învăţat aşa pe Hristos;

21 dacă, cel puţin, L-aţi ascultat şi dacă, potrivit adevărului care este în Isus (Iisus), aţi fost învăţaţi

22 cu privire la felul vostru de viaţă din trecut, să vă dezbrăcaţi de omul cel vechi care se strică după poftele înşelătoare;

23 şi să vă înnoiţi în duhul minţii voastre,

24 şi să vă îmbrăcaţi în omul cel nou, făcut după chipul lui Dumnezeu, de o neprihănire şi sfinţenie pe care o dă adevărul.

Omul cel nou este schimbat după chipul lui Dumnezeu, deci devine chipul lui Dumnezeu, icoana Lui, al Tatălui şi al Fiului, în acelaşi timp, deoarece Tatăl şi Fiul sunt una. Afirmaţia că omul pe pământ nu poate ajunge niciodată la un astfel de nivel spiritual este falsă şi făcută să descurajeze. Omul pe pământ poate ajunge ca şi Isus (Iisus) şi chiar El a dovedit-o. Să nu uităm că Isus (Iisus) a fost şi Fiul omului, nu doar Fiul lui Dumnezeu. Dacă nu ar fi aşa credinţa creştină nu ar avea nici un sens, nu ar fi decât o utopie, adică un proiect imaginar, fantezist şi irealizabil.

4 Noi deci, prin botezul în moartea Lui, am fost îngropaţi împreună cu El, pentru ca, după cum Hristos a înviat din morţi, prin slava Tatălui, tot aşa şi noi să trăim o viaţă nouă.

17 Căci, dacă este cineva în Hristos, este o făptură nouă. Cele vechi s-au dus: iată că toate lucrurile s-au făcut noi.

15 Căci, în Hristos Isus (Iisus), nici tăierea împrejur, nici netăierea împrejur nu sunt nimic, ci a fi o făptură nouă. (Galateni 6; 15)

10 …şi v-aţi îmbrăcat cu omul cel nou, care se înnoieşte spre cunoştinţă, după chipul Celui ce l-a făcut. (Coloseni 3; 10)

Omul are două laturi, masculin şi feminin, amândouă fiind, în egală măsură, realizarea lui Dumnezeu. Conform dicţionarului explicativ al limbii române, icoană înseamnă imagine pictată sau, mai rar, sculptată, care reprezintă diferite divinități sau scene cu temă religioasă și care servește ca obiect de cult. Mai înseamnă şi tablou, desen, ilustrație. În mod figurativ, icoană înseamnă imagine, chip. Cuvântul provine din slavona unde are forma de ikona. Icoana este deci un simbol, o reprezentare a unei realităţi, de multe ori foarte deosebită faţă de realitatea simbolizată. Dumnezeu fiind o realitate infinită, icoanele pictate sau gravate, nu pot cuprinde în ele, într-o formă finită, această realitate infinită, ci o pot doar simboliza, în mod imperfect. Simbolizarea şi mitologizarea merg însă, mână în mână, adică încercând să reprezinţi ceea ce nu se poate reprezenta, în mod inevitabil, denaturezi imaginea a ceea ce îţi propui să reprezinţi. În termen biblici, noi, oamenii suntem icoana lui Dumnezeu, adică suntem o reprezentare a Sa, fiind construiţi după chipul şi asemănarea Sa. Cu toate acestea, Biblia ne învaţă că noi nu suntem o „icoană” a lui Dumnezeu decât atunci când reflectăm caracterul Său şi Persoana Sa. Prin urmare, persoanele noastre sunt „icoanele” Persoanei lui Dumnezeu, numai atunci când noi suntem născuţi din nou, adică suntem născuţi din El. Adevărata minune a creaţie lui Dumnezeu, în Cristos, partea ei ceea mai semnificativă este crearea omului, ca o fiinţă renăscută, prin regenerare spirituală, pentru a se asemăna personalităţii Lui. Fără folos ne închinăm în faţa chipurilor unor persoane, care nu reflectă nici măcar imaginea lor fizică, ci a unor modele, dacă noi nu purtăm în sufletele noastre imaginea lui Dumnezeu, adică chipul şi asemănarea Lui. Prin urmare, imaginea lui Dumnezeu, trebuie să existe în interiorul fiinţelor celor credincioşi şi aceasta este adevărata închinare. Dumnezeu nu are nevoie de laudele noastre sau de rugăciuni zgomotoase, cum cred unii, ci are nevoie ca noi să reflectăm imaginea Lui să fim „icoanele” Lui, pictate nu pe lemn sau pe sticlă, ci în spirit şi conştiinţă. Iată textul biblic, unde ni se spune că noi, fiecare din noi, suntem adevăratele „icoane” ale lui Dumnezeu:

6 Apoi Dumnezeu a zis: „Să facem om după chipul Nostru, după asemănarea Noastră; el să stăpânească peste peştii mării, peste păsările cerului, peste vite, peste tot pământul şi peste toate târâtoarele care se mişcă pe pământ.”

27 Dumnezeu a făcut pe om după chipul Său, l-a făcut după chipul lui Dumnezeu; parte bărbătească şi parte femeiască i-a făcut.

Totuşi Adam nu este decât o icoană preînchipuitoare a lui Cristos, adică Isus (Iisus) este adevărata asemănare a lui Dumnezeu.

14 Totuşi moartea a domnit, de la Adam până la Moise, chiar peste cei ce nu păcătuiseră printr-o călcare de lege asemănătoare cu a lui Adam, care este o icoană preînchipuitoare a Celui ce avea să vină.

Cine doreşte să devină o persoană după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu trebuie să fie ca şi Cristos şi nu ca vreo o altă persoană, pictată în icoanele pe lemn sau pe sticlă. Modelul nostru de credinţă este Isus (Iisus) şi îl putem cunoaştem pe El în noi, atunci când devenim imaginile lui Dumnezeu. Dacă nu avem icoana, adică chipul şi asemănarea lui Dumnezeu în noi, nu ne foloseşte la nimic să avem imaginile sfinţilor sau sfintelor, atârnate pe perete sau aşezate în orice alte locuri.

6 Cine zice că rămâne în El trebuie să trăiască şi el cum a trăit Isus (Iisus).

O altă icoană a lui Dumnezeu este şi universul, deoarece cine cunoaşte creaţia, îl cunoaşte indirect şi pe Creator.

19 Fiindcă ce se poate cunoaşte despre Dumnezeu le este descoperit în ei, căci le-a fost arătat de Dumnezeu.

20 În adevăr, însuşirile nevăzute ale Lui, puterea Lui veşnică şi dumnezeirea Lui se văd lămurit, de la facerea lumii, când te uiţi cu băgare de seamă la ele în lucrurile făcute de El. Aşa că nu se pot dezvinovăţi;

Dumnezeu se reprezintă pe Sine în alte modalităţi, decât acelea în care îl reprezintă instituţiile bisericeşti. El se reprezintă în Isus (Iisus), se reprezintă în noi şi în creaţia Sa. Nu se reprezintă însă, în mod necesar, în chipul unui model care întruchipează o persoană, declarată sfânt sau sfântă, de către instituţia bisericească, ci se reprezintă într-o întruchipare spirituală, adică în gânduri şi sentimente, în fapte şi cuvinte, aşa cum a făcut-o în Isus (Iisus). Din punct de vedere fizic, Dumnezeul din icoanele pictate sau gravate, etc., nu se aseamănă deloc cu Dumnezeu Tatăl. Ele reprezintă oameni, dar Dumnezeu nu este om.

19 Dumnezeu nu este un om ca să mintă, nici un fiu al omului, ca să-I pară rău. Ce a spus, oare nu va face? Ce a făgăduit, oare nu va împlini?

Instituţia bisericească a creat o icoană falsă a lui Dumnezeu Tatăl, întruchipându-l pe acesta în imaginea unui bătrân cu barbă albă. Este o imagine derutantă, antropomorfizantă, a lui Dumnezeu, deoarece în primul rând El este o realitate infinită, care nu poate fi reprezentat într-o imagine care are o formă, deci un contur finit. În al doilea rând, Dumnezeu nu are vârste, nu a fost, nu este şi nu va fi, tânăr sau  bătrân, căci este infinit şi se raportează la timp altfel decât noi. În al treilea rând, Dumnezeu Tatăl este Duh, deci Spirit şi ceea ce are o consistenţă spirituală în Sine, nu poate fi definit în esenţă printr-o structură materială. Esenţa lui Dumnezeu fiind una spirituală, reprezentarea Lui într-o determinare materială denaturează însăşi Fiinţa Sa şi duce la grave erori de interpretare a credinţei creştine. Dumnezeu şi-a luat singur un chip, în Isus (Iisus) şi orice alt chip, de bătrân cu barbă albă etc., pe care încercăm noi să îl dăm este fals. Arta are valoarea şi importanţa ei, dar operează cu imagini şi simboluri, care nu trebuiesc luate literal, ci în sens metaforic.

Problema este că oamenii au ajuns să nu mai facă deosebirea între mit şi realitate, între limbajul alegoric şi cel precis şi între simbol şi realitatea simbolizată. O metaforă rămâne o metaforă şi la fel şi o parabolă, deci Dumnezeu este o realitate dincolo de orice încercare a noastră de a îl surprinde într-un limbaj mitologic, antropomorfizant, şi este foarte grav să încercăm să îl reducem la imaginile noastre începătoare. Dumnezeu poate fi cunoscut şi ne îndeamnă să îl cunoaştem, dar nu numai prin folosirea limbajului metaforic sau alegoric al Bibliei, ci prin toate mijloacele care ne stau la dispoziţie, cum ar fi prin cultură, prin limbajul filozofic, prin limbajul ştiinţific sau chiar prin cel matematic. Monopolul pe care Bisericile instituţionale l-au pus asupra limbajului folosit pentru a îl cunoaşte pe Dumnezeu este dăunător şi periculos, deoarece transformă imaginea lui Dumnezeu într-o formă ne împlinită de mit. Dumnezeu nu este un om, doar mai mare şi mai puternic, El este o altă dimensiune a realităţii, atotcuprinzătore, la un nivel superior, energetic şi informaţional.

23 Dar vine ceasul, şi acum a şi venit, când închinătorii adevăraţi se vor închina Tatălui în duh şi în adevăr; fiindcă astfel de închinători doreşte şi Tatăl.

24 Dumnezeu este Duh; şi cine se închină Lui trebuie să I se închine în duh şi în adevăr.”

25 „Ştiu”, I-a zis femeia, „că are să vină Mesia (căruia I se zice Hristos); când va veni El, are să ne spună toate lucrurile.”

Omul are în sine o dimensiune spirituală, duhovnicească şi prin aceasta se aseamănă cu Dumnezeu. Mai mult, omul este, prin natura sa, o entitate finită, dar are vocaţia infinitului, aspiraţia veşniciei şi prin aceasta omul este reflectarea, chipul şi asemănarea lui Dumnezeu. Omul este „icoana” lui Dumnezeu, dar numai atunci când este născut din El, căci numai atunci îl reflectă cu fidelitate pe El. Niciodată o instituţie bisericească, adică o Biserică instituAţională, nu va putea să reflecte, în structura ei, Persoana lui Dumnezeu şi, pe lângă altele şi din acest motiv spun că adevărata Biserică este în om şi nu este o instituţie bisericească sau alta. Icoanele pictate pe lemn sau pe sticlă, sau pe alte materiale, sunt o imagine a modului în care Bisericile instituţionale îl prezintă pe Dumnezeu, adică o reprezentare a doctrinelor lor şi pot să aibă o valoare artistică incontestabilă. Din punct de vedere spiritual însă, trebuie să avem în vedere că, pentru mântuirea noastră, noi avem nevoie să purtăm în noi înşine „icoana” lui Dumnezeu, care în forma ei ceea mai valoroasă este Persoana lui Isus (Iisus) Cristos.