Dogmele și doctrinele creștine sunt cea mai sigură cale pentru a ne îndepărta de învățăturile lui Isus (Iisus). Paradoxal, dar așa cum o dată cu Legea V.T. s-a înmulțit păcatul, după cum ni se spune în N.T., tot așa, o dată cu apariția dogmelor și doctrinelor creștine, oamenii s-au despărțit de experiența vie cu Hristos și au înlocuit această experiență vie cu niște opinii omenești despre Dumnezeu, opinii care au ajuns să fie impuse prin autoritatea instituțiilor bisericești. (Romani 7; 7-13) Printr-un lucru, care trebuia să fie bun pentru că se referea la cunoașterea lui Dumnezeu, adică prin dogmele și doctrinele creștine, păcatul mândriei, dat de monopolul asumat de instituțiile bisericești asupra cunoașterii lui Dumnezeu, s-a înmulțit foarte mult. Din nefericire, ”cunoașterea” aceasta îngâmfă, pe când dragostea zidește. (1 Corinteni 8; 1-2) Aceste dogme și doctrine au fost construite cu scopul de a fundamenta ideologic diversele instituții bisericești, înlocuind miracolul descoperirii, în mod personal, a lui Dumnezeu cu diferite sisteme teoretice ale nenumăratelor confesiuni creștine. Rațiunile inimii au fost înlocuite cu ”rațiunile” teoretice ale unei cunoașteri parțiale a lui Dumnezeu. Aceste dogme și doctrine religioase nu sunt filozofie, căci spre deosebire de filozofie, care eliberează mintea umană de idei preconcepute, dogmele și doctrinele religioase sunt idei fixe, elaborate într-un cadru rigid, predeterminat, care au ca scop încătușarea minții omenești în limitele propriilor sale proiecții relative, proiecții pe care nu i se permite să le depășească.
Chiar și instituționalismul bisericesc este bazat pe o alterare, o reinterpretare a învățăturilor lui Isus (Iisus) în așa fel încât ele să permită construirea unei structuri instituționale puternice, gata să țină sub controlul ei masele de Creștini. Eu susțin afirmația că o dată cu instituționalizarea lui, proces treptat, Creștinismul a devenit cu totul altceva decât și-a propus Isus (Iisus) să fie, El care a fost un Învățător anti-sistemic, un Reformator profund al religiei iudaice. Isus (Iisus) a deschis calea unirii spirituale dintre Dumnezeu și om. El nu a înlocuit preoții cu pastorii, ci i-a înlocuit și pe unii și pe alții cu Tatăl ceresc și cu un Mare preot, care este chiar El. Hristos conduce direct pe fiecare membru al Bisericii Sale și toate responsabilitățile enumerate de apostolul Pavel nu ar trebui să fie funcții de conducere ale unor instituții bisericești, ci ar trebui să fie expresii ale darurilor Duhului Sfânt, oferite pentru edificarea celor care se află la începutul apropierii lor de Dumnezeu.
Mai mult chiar, Isus (Iisus) a negat pur și simplu orice fel de instituționalizare a religiei și a cerut doar o reîntoarcere la Tatăl ceresc, a fiecărui credincios și credincioasă în parte și nicidecum apartenența la vreo structură religioasă. Bisericile instituționale, așa cum se prezintă ele astăzi, reprezintă un adevărat obstacol în calea cunoașterii lui Dumnezeu și mai mult îi îndepărtează pe oameni de El, decât să îi apropie. Este de ajuns să ne uităm în jurul nostru în mediile religioase creștine și să ne întrebăm dacă ne place ceea ce vedem și să ne răspundem sincer la această întrebare. Nu sunt doar oamenii de vină, indivizii și păcatele lor, de vină este sistemul instituționalizat creștin care produce Creștini ”pe bandă,” pe considerente cantitative și nu calitative. Există o bătălie între confesiunile creștine pentru mințile și inimile credincioșilor și fiecare dintre ele încearcă să atragă cât mai mulți adepți, propovăduind un standard spiritual scăzut. Elanul spiritual nu mai vine de la individ, de la libertatea sa spirituală, interioară, ci este organizat, în mod cazon, de cei care recrutează ignoranța pentru a o transforma în fanatism. Pe de altă parte, sursa Creștinismului autentic este Persoana lui Dumnezeu și nu sistemele religioase creștine.
Un exemplu foarte bun este doctrina Baptiștilor necarismatici, Baptiști care la fel ca și ucenicii lui Ioan Botezătorul, pun mai mult accent pe botezul în apă, decât pe relația personală dintre credincioși și Dumnezeu. Chiar și după începerea activității lui Isus (Iisus), ucenicii lui Ioan Botezătorul au rămas tot ucenicii lui Ioan și nu s-au grăbit, în nici un fel, să se alăturate lui Isus (Iisus). Ciudat nu este așa? Isus (Iisus) era Acela pentru care venise Ioan Botezătorul în lume și își începuse deja misiunea Sa și, cu toate acestea, ucenicii lui Ioan Botezătorul erau atât de atașați de mentorul lor încât au preferat să rămână doar în etapa pregătitoare a mântuirii. Cam același lucru îl fac și Baptiștii necarismatici, în zilele noastre. Cu toate că se pretind Creștini, totuși ei și ele pun toată greutatea credinței lor pe doctrina botezului în apă la maturitate și se arată mai atașați de o doctrină formulată de niște mentori decât chiar de Persoana Lui Isus (Iisus). În felul acesta ei reușesc să păcălească multă lume, atrăgând-o la doctrina lor și nu la Persoana lui Hristos. Este adevărat că ei și ele recunosc formal mântuirea care vine prin credința în Hristos, dar în practică se luptă doctrinal să facă ucenici pentru confesiunea lor, mai degrabă decât să recunoască nevoia ca cei credincioși și cele credincioase să devină ucenicii personali ai lui Isus (Iisus). La fel ca și ucenicii lui Ioan Botezătorul care au rămas atașați de Ioan și de predicile lui și Baptiștii necarismatici își continuă misiunea lor în paralel cu misiunea pe care o îndeplinește și astăzi Hristos, aceea de a îi atrage pe credincioși la El. În acest scop, Baptiștii necarismatici se folosesc de o interpretare care răstălmăcește Biblia și fac tot posibilul să îi convingă pe credincioși de valabilitatea acestei interpretări.
Biblia este citită, de către reprezentanții instituțiilor bisericești, ca și o carte de istorie, alteori ca și o carte de știință sau ca o culegere de învățături politice și ea nu este nimic din toate acestea. Biblia este produsul unei adaptări, al unei transformări treptate, care a permis integrarea tuturor celor credincioși în cursul aceleași mișcări religioase. Biblia s-a construit în creuzetul practicilor de fiecare zi a comunităților creștine care au păstrat în formă orală învățăturile lui Isus (Iisus) și pe care le-au adaptat și le-au modificat după cum cereau nevoile spirituale ale comunităților respective. Biblia scrisă este produsul interpretărilor date de către comunitățile creștine învățăturilor lui Isus (Iisus) și nu conține ”ad literam,” în totalitate, afirmațiile Lui, ci probabil că reprezintă doar o anumită parte dintre acestea. Multe modificări târzii, în înțelegerea învățăturilor lui Isus (Iisus) sau produs prin construcția de doctrine noi, care au reprezentat un mod de a aduce Biblia ”la zi.” Astăzi este aproape imposibil de a mai ști exact ce a spus și ce nu a spus cu adevărat Isus (Iisus) și ce au introdus în corpul învățăturilor biblice urmașii Săi, în baza viziunii lor proprii și personale, în legătură cu învățăturile lui Isus (Iisus). Evangheliile au fost scrise după aproximativ 50 de ani, de la data întâmplării faptelor pe care la descriu și ele conțin nenumărate contradicții sau, în cel mai bun caz, sensuri ascunse. Protestantismul, conform principiului Sola Scriptura, a încercat să înlăture tradițiile creștine din practicile credinței, dar nu a fost în măsură să înlăture tradițiile înscrise în însuși corpul textelor Bibliei, căci N.T. este rezultatul modului în care colectivitățile creștine primare au preluat, transmis și prelucrat învățăturile lui Isus (Iisus). Cine crede că învățăturile lui Isus (Iisus) se găsesc în textele N.T. în stare pură, neprelucrate sau neadaptate, se înșeală, în această privință.
Creștinismul este o creație colectivă, la care și-au adus aportul multe persoane și în fond, dacă Duhul Sfânt a inspirat toate aceste persoane, totul este așa cum trebuie să fie. Problema este dacă cu adevărat Duhul Sfânt a inspirat toate învățăturile cuprinse de N.T.? Epistolele către Timotei par să spună acest lucru, dar este aproape unanim acceptat de către specialiști, faptul că aceste epistole sunt scrise sub pseudonim și nu au ca și autor pe apostolul Pavel. (2 Timotei 3; 16-17) Dacă toate învățăturile biblice ar fi inspirate de Dumnezeu ele nu s-ar putea contrazice între ele, dar în realitate, câteodată, ele se contrazic. În exemplul pe care îl voi lua se pune întrebarea dacă ne aflăm în fața unei contradicții între textele N.T. sau dacă putem da o altă interpretare, un sens mai profund, acestei neconformități? În N.T., mai precis în evanghelia lui Ioan, ni se spune că Ioan Botezătorul a mărturisit că Dumnezeu i-a arătat despre Isus (Iisus) că El este Fiul lui Dumnezeu.
· 29 A doua zi, Ioan a văzut pe Isus venind la el şi a zis: „Iată Mielul lui Dumnezeu care ridică păcatul lumii!
· 30 El este Acela despre care ziceam: „După mine vine un Om care este înaintea mea, căci era înainte de mine.
· 31 Eu nu-L cunoşteam, dar tocmai pentru aceasta am venit să botez cu apă: ca El să fie făcut cunoscut lui Israel.”
· 32 Ioan a făcut următoarea mărturisire: „Am văzut Duhul coborându-Se din cer ca un porumbel şi oprindu-Se peste El.”
· 33 Eu nu-L cunoşteam; dar Cel ce m-a trimis să botez cu apă mi-a zis: „Acela peste care vei vedea Duhul coborându-Se şi oprindu-Se este Cel ce botează cu Duhul Sfânt.”
· 34 Şi eu am văzut lucrul acesta şi am mărturisit că El este Fiul lui Dumnezeu.” (Ioan 1; 29-34)
Cu toate că, în evanghelia după Ioan, ni se spune că Ioan Botezătorul a mărturisit că Isus (Iisus) este Fiul lui Dumnezeu, după un timp, ne spune evanghelia după Luca, el și-a revizuit punctul de vedere și i-a trimis pe ucenicii săi să îl întrebe pe Isus (Iisus) cine este El. Chiar Acela care îl trimisese pe Ioan să boteze i-a spus: „Acela peste care vei vedea Duhul coborându-Se şi oprindu-Se este Cel ce botează cu Duhul Sfânt.” Ioan a mai mărturisit: „Am văzut Duhul coborându-Se din cer ca un porumbel şi oprindu-Se peste El.” De ce s-a îndoit Ioan Botezătorul că Isus (Iisus) este Mesia? Sunt cele două texte în contradicție și unul este doar un adaos, care nu exprimă realitatea istorică, sau cu adevărat Ioan Botezătorul s-a îndoit de propria sa viziune, prin care a ajuns la cunoștința faptului că Isus (Iisus) este Fiul lui Dumnezeu? Este foarte greu de presupus, că la nivelul său de spiritualitate Ioan Botezătorul nu știa cine era cu adevărat Isus (Iisus). Oare avea Ioan nevoie să trimită mesageri să întrebe cine este Isus (Iisus)? Oare Duhul Sfânt nu i-a descoperit dacă Isus (Iisus) era sau nu Fiul lui Dumnezeu, direct în conștiința sa?
· 18 Ucenicii lui Ioan au dat de ştire învăţătorului lor despre toate aceste lucruri.
· 19 Ioan a chemat pe doi dintre ucenicii săi şi i-a trimis la Isus să-L întrebe: „Tu eşti Acela care are să vină sau să aşteptăm pe altul?”
· 20 Aceştia, când s-au înfăţişat înaintea lui Isus, I-au zis: „Ioan Botezătorul ne-a trimis la Tine să Te întrebăm: „Tu eşti Acela care are să vină sau să aşteptăm pe altul?”
· 21 Chiar în clipa aceea, Isus a vindecat pe mulţi de boli, de chinuri, de duhuri rele, şi multor orbi le-a dăruit vederea.
· 22 Şi, drept răspuns, le-a zis: „Duceţi-vă de spuneţi lui Ioan ce aţi văzut şi auzit: orbii văd, şchiopii umblă, leproşii sunt curăţaţi, surzii aud, morţii învie, şi săracilor li se propovăduieşte Evanghelia.
· 23 Ferice de acela pentru care nu voi fi un prilej de poticnire.” (Luca 7; 18-23)
Foarte interesant, cum se poate ca dintr-o evanghelie să aflăm de la Ioan Botezătorul că Isus (Iisus) este Fiul lui Dumnezeu și în altă evanghelie să ni se spună că același Ioan se îndoiește asupra misiunii lui Isus (Iisus)? Prin urmare, avem două posibilități. O posibilitate este aceea că unul dintre texte nu își găsește locul în N.T. și a fost adăugat acolo din anumite considerente teologice, fără însă ca să se analizeze atent consecințele acestui lucru și felul în care se integrează cu alte texte. A doua posibilitate este aceea că Ioan Botezătorul, rămânând departe de Isus (Iisus) și continuând lucrarea sa, independent de El, pur și simplu și-a pierdut încrederea și credința inițială și a trimis mesageri care să îi confirme această credință.
Personal eu cred că textul din evanghelia după Ioan, prin care ni se dă mărturia despre Isus (Iisus), a lui Ioan Botezătorul, este susținut și de celelalte evanghelii, deci nu avem nici un motiv să ne îndoim despre autenticitatea sa. Este adevărat că nu este clar dacă pogorârea Duhului Sfânt asupra lui Isus (Iisus) a fost doar o viziune a lui Ioan Botezătorul sau un fapt material dar acest aspect nu are relevanță în legătură cu aspectele pe care le discutăm. În ceea ce privește faptul că Ioan Botezătorul ar fi trimis mesageri la Isus (Iisus) ca să îl întrebe cine este El, pentru a fi cât se poate de corect în legătură cu consecvența textelor biblice, aș putea să îmi imaginez că Ioan a făcut lucrul acesta nu pentru sine, ci pentru ucenicii săi, care cedau greu în fața unei despărțiri de mentorul lor. Din nefericire însă și în cazul unei astfel de interpretări problema tot rămâne. Oare acești ucenici ai lui Ioan Botezătorul nu aveau încredere în viziunea avută de mentorul lor, aceea că Isus (Iisus) era Fiul lui Dumnezeu? Dacă nu aveau încredere în el, de ce totuși îl urmau cu atâta loialitate ucenicii săi? Concluzia mea este că, textele citate ne învață un lucru esențial și anume acela că atunci când rămânem departe de Isus (Iisus) și de lucrările Lui și atunci când încercăm să facem o lucrare doctrinară paralelă cu aceea la care ne cheamă Isus (Iisus), așa cum fac Baptiștii necarismatici, chiar și cei mai valoroși au de suferit. Exemplul lui Ioan Botezătorul, a cărui credință începuse să se clatine, este cât se poate de grăitor.
În orice caz, dacă comparăm textele privitoare la botezul în apă a lui Isus (Iisus) din cele patru evanghelii, există în toate un element comun și anume semnul de recunoaștere a lui Isus (Iisus), ca Fiu a lui Dumnezeu și anume pogorârea Duhului Sfânt asupra Lui.
· 13 Atunci a venit Isus din Galileea la Iordan, la Ioan, ca să fie botezat de el.
· 14 Dar Ioan căuta să-L oprească. „Eu”, zicea el, „am trebuinţă să fiu botezat de Tine, şi Tu vii la mine?”
· 15 Drept răspuns, Isus i-a zis: „Lasă-Mă acum, căci aşa se cade să împlinim tot ce trebuie împlinit.” Atunci Ioan L-a lăsat.
· 16 De îndată ce a fost botezat, Isus a ieşit afară din apă. Şi în clipa aceea, cerurile s-au deschis, şi a văzut pe Duhul lui Dumnezeu coborându-Se în chip de porumbel şi venind peste El.
· 17 Şi din ceruri s-a auzit un glas care zicea: „Acesta este Fiul Meu preaiubit în care Îmi găsesc plăcerea.” (Matei 3; 13-17)
· 9 În vremea aceea, a venit Isus din Nazaretul Galileii şi a fost botezat de Ioan în Iordan.
· 10 Şi îndată, când ieşea Isus din apă, el a văzut cerurile deschise şi Duhul coborându-Se peste El ca un porumbel.
· 11 Şi din ceruri s-a auzit un glas care zicea: „Tu eşti Fiul Meu preaiubit, în Tine Îmi găsesc toată plăcerea Mea.” (Marcu 1; 9-11)
· 21 După ce a fost botezat tot norodul, a fost botezat şi Isus; şi pe când Se ruga, s-a deschis cerul,
· 22 şi Duhul Sfânt S-a coborât peste El în chip trupesc, ca un porumbel. Şi din cer s-a auzit un glas care zicea: „Tu eşti Fiul Meu preaiubit: în Tine Îmi găsesc toată plăcerea Mea!” (Luca 3; 21-22)
Pe de altă parte, dacă citim cu atenție N.T. vedem și modul în care a evoluat imaginea comunităților creștine despre Isus (Iisus). Este adevărat că în evanghelia lui Ioan îl regăsim pe Isus (Iisus) ca Fiu a lui Dumnezeu, dar nu ca o Persoană a Treimii divine, ci Fiu așa cum fiecare credincios și credincioasă trebuie să devină fiu și fiică a lui Dumnezeu. Așa s-a construit Creștinismul, acesta a făcut din Isus (Iisus) altceva decât a fost El în realitate, și astfel El a fost transformat într-un obiect de cult, într-un idol, pe care ar trebui să îl adorăm, în mod idolatru, în loc să ajungem să fim ca și El. Isus (Iisus) este doar primul născut dintre mai mulți frați și noi trebuie să fim ca și El, să ajungem la înălțimea staturii plinătății Lui și în nici un caz să nu ne mulțumim cu rolul de supuși fideli ai Lui, de subordonați, de robi sau de ființe inferioare. (Efeseni 4; 11-6) Treimea este o construcție târzie care s-a realizat și prin intermediul adăugării unui text în evanghelia lui Ioan, text care lipsește din cele mai vechi manuscrise.
· 6 El, Isus Hristos, este Cel ce a venit cu apă şi cu sânge; nu numai cu apă, ci cu apă şi cu sânge; şi Duhul este Cel ce mărturiseşte despre lucrul acesta, fiindcă Duhul este adevărul.
· 7 (Căci trei sunt care mărturisesc în cer: Tatăl, Cuvântul şi Duhul Sfânt, şi aceştia trei una sunt.) ( 1 Ioan 5; 6-7)
În acest text, versetul 7 este între paranteze, chiar și în traducerea electronică a Bibliei Cornilescu. Isus (Iisus) s-a prezentat în trei evanghelii mai ales ca Fiu al omului și doar în a patra ca Fiu a lui Dumnezeu. Isus (Iisus) a fost, în primul rând, Fiu al omului, așa cum suntem fiecare dintre noi și a devenit Fiu a lui Dumnezeu, așa cum putem deveni fiecare dintre noi. Consider totuși că evanghelia lui Ioan conține și texte a căror prezență în contextul biblic este mult mai discutabilă.
· 19 Iată mărturisirea făcută de Ioan, când iudeii au trimis din Ierusalim pe nişte preoţi şi leviţi să-l întrebe: „Tu cine eşti?”
· 20 El a mărturisit şi n-a tăgăduit: a mărturisit că nu este el Hristosul.
· 21 Şi ei l-au întrebat: „Dar cine eşti? Eşti Ilie?” Şi el a zis: „Nu sunt!” „Eşti prorocul?” Şi el a răspuns: „Nu!”
· 22 Atunci i-au zis: „Dar cine eşti? Ca să dăm un răspuns celor ce ne-au trimis. Ce zici tu despre tine însuţi?”
· 23 „Eu”, a zis el, „sunt glasul celui ce strigă în pustiu: „Neteziţi calea Domnului!”, cum a zis prorocul Isaia.”
· 24 Trimişii erau din partea fariseilor.
· 25 Ei i-au mai pus următoarea întrebare: „Atunci de ce botezi dacă nu eşti Hristosul, nici Ilie, nici prorocul?”
· 26 Drept răspuns, Ioan le-a zis: „Eu botez cu apă; dar în mijlocul vostru stă Unul pe care voi nu-L cunoaşteţi.
· 27 El este Acela care vine după mine – şi care este înaintea mea – eu nu sunt vrednic să-I dezleg cureaua încălţămintei Lui.” (Ioan 1; 19-27)
Afirmațiile de mai sus sunt o relatare incredibilă a faptelor. Niște preoții și leviți, care să vină la Ioan Botezătorul și să îl întrebe de ce botează și apoi să facă o legătură între botezul în apă și Hristos, Ilie sau profetul, pare a fi un lucru incredibil deoarece preoții și leviții nu se puteau așteptau în nici un fel la o relație dintre botezul în apă și Hristos. Mesia Cel așteptat, avea o cu totul altă misiune, în ochii preoților și leviților, decât aceea de a boteza și de fapt Isus (Iisus) nici nu a botezat pe nimeni în apă, deci confuzia dintre Ioan Botezătorul și Isus (Iisus), bazată pe cercetarea Scripturilor V.T. de către preoți, nu era posibilă. Mai mult, a botezat Ilie pe cineva în apă, ca să se aștepte de la el ca să revină și să boteze? A botezat vre-un profet oamenii în apă, altul decât Ioan Botezătorul, pentru ca astfel Ioan să poată fi considerat încarnarea unui alt profet? Credeau Evreii în reîncarnarea profeților? O mare parte dintre Evrei nici nu credeau în înviere, mai ales preoții, cum puteau crede în învierea lui Ilie? Toată povestea pe care o conține Ioan cap. 1, versetele da la 19 la 27, este ticluită în așa fel încât să îl arate pe Ioan Botezătorul mai prejos decât pe Isus (Iisus), inferior acestuia. Cu toate acestea, lucrul acesta nu era așa de evident, în vremurile acelea, așa cum este acum, dacă citim cu atenție N.T. Este aceasta proba unei competiții latente între doi mari profeți? Creștinismul în formare a încercat să diminueze importanța pe care a avut-o Ioan Botezătorul în formarea lui Isus (Iisus) și a redus-o doar la o fază de pregătire a venirii Lui.
Cum se face că, după începerea misiunii lui Isus (Iisus), ucenicii lui Ioan Botezătorul au rămas totuși cu el și nu s-au dus imediat să îl urmeze pe Isus (Iisus), dacă cu adevărat misiunea lui Ioan Botezătorul a fost doar o fază premergătoare pentru misiunea lui Isus (Iisus)?
· 18 Ucenicii lui Ioan şi fariseii obişnuiau să postească. Ei au venit şi au zis lui Isus: „Pentru ce ucenicii lui Ioan şi ai fariseilor postesc, iar ucenicii Tăi nu postesc?”
· 19 Isus le-a răspuns: „Oare pot posti nuntaşii câtă vreme este mirele cu ei? Câtă vreme au pe mire cu ei, nu pot posti.
· 20 Vor veni zile când va fi luat mirele de la ei, şi atunci vor posti în ziua aceea.
· 21 Nimeni nu coase un petic de postav nou la o haină veche; altfel, peticul de postav nou rupe o parte din cel vechi, şi mai rea ruptură se face.
· 22 Şi nimeni nu pune vin nou în burdufuri vechi; altfel, vinul cel nou sparge burdufurile, şi vinul se varsă, iar burdufurile se prăpădesc; ci vinul nou este pus în burdufuri noi.” (Marcu 2; 18-22)
Cum se face deci că Ioan Botezătorul continua să aibă ucenicii lui, în timp ce Isus (Iisus) avea ucenicii Săi? Nu a spus Ioan Botezătorul că el doar pregătește calea venirii lui Isus (Iisus), de ce atunci el a continuat misiunea sa și după ce Isus (Iisus) a început propria Sa misiune? Misiunea lui Ioan Botezătorul, după începerea misiunii lui Isus (Iisus) a fost de fapt o deturnare a atenției de la misiunea principală. Dacă misiunea lui Isus (Iisus) a fost misiunea principală, mai importantă decât misiunea lui Ioan Botezătorul, care a fost o misiune anexă la cea principală, de ce au continuat ele în paralel și de ce Ioan Botezătorul însuși și toți ucenicii lui nu s-au alăturat lui Isus (Iisus) de îndată ce acesta a început să lucreze? Nicăieri, în cuprinsul N.T. nu ni se arată că Isus (Iisus) ar fi trimis pe cineva la Ioan ca să fie botezat în apă. Mai degrabă Isus (Iisus) a trimis pe cel vindecat de lepra sa la preoți și nu să se boteze la Ioan Botezătorul. (Marcu 1; 44) Isus (Iisus), ar putea să spună cineva, nu a fost împotriva preoților, căci altfel nu l-ar fi trimis pe omul vindecat la preoți. Isus (Iisus) nu a fost împotriva Legii lui Moise, ci El a luptat cu ceea ce au făcut oamenii din aceasta, adică un sistem religios, rigid și neiertător.
Isus (Iisus) a considerat misiunea lui Ioan Botezătorul încheiată, o dată cu venirea sa, de ce atunci Ioan și ucenicii săi nu s-au alăturat lui Isus (Iisus)? Era nevoie în continuare de pregătirea căii pentru Isus (Iisus), chiar și după ce El a început să facă minunile, pe care le-a făcut? Erau vorbele lui Ioan Botezătorul mai puternice decât chiar minunile săvârșite de Isus (Iisus)? Mai era nevoie ca Ioan Botezătorul să mărturisească despre Isus (Iisus) în condițiile în care chiar faptele Sale mărturiseau despre El? Faptul acestei despărțiri în misiune dintre Ioan Botezătorul și Isus (Iisus) este foarte interesant și important, căci ne-am fi așteptat ca Ioan Botezătorul să fie printre ucenicii lui Isus (Iisus) și să îi soarbă fiecare dintre cuvintele Sale, având în vedere că Ioan știa cine este Isus (Iisus), adică însuși Fiul lui Dumnezeu. Cum adică, Fiul lui Dumnezeu vorbește și face minuni și tu îți vezi mai departe de propovăduirea ta, spunând că El avea să vină? Nu are nici un fel de sens. Erau cei doi, Ioan Botezătorul și Isus (Iisus) doi profeți separați, fiecare cu învățăturile sale?
Dacă nu, de ce nu se regăseau cei doi, lucrând împreună, în aceleași locuri? Oare nu ar fi fost prezența lui Ioan Botezătorul, un profet renumit și respectat, alături de Isus (Iisus) cea mai bună legitimare a misiunii Sale, adică cea mai bună pregătire a venirii Sale? Oare prezența lui Ioan Botezătorul, alături de Isus (Iisus) ar fi compromis misiunea Sa, în vreun fel? Ioan Botezătorul a aflat despre minunile lui Isus (Iisus) din auzite, de la proprii săi ucenici și se pare că faptele respective l-au surprins, căci a trimis doi ucenici să întrebe. Acestea sunt probleme la care o citire dogmatică a N.T. nu poate răspunde. Între realitate și ceea ce au făcut oamenii din această realitate istorică există mari diferențe și citind Biblia este foarte greu să spunem ce s-a întâmplat cu adevărat, deoarece, în multe cazuri, Biblia este foarte econoamă cu detaliile. Un lucru este sigur și anume relația dintre Ioan Botezătorul și Isus (Iisus) este departe de a fi clarificată de către scrierile N.T. Pe alocuri această relație pare mai degrabă ca o competiție dintre doi mari profeți decât o continuare a unei singure misiuni.