Este înscrierea în cartea vieţii doar o posibilitate către mântuire sau reprezintă garanţia mântuirii? Cu alte cuvinte, dacă o persoană este înscrisă în cartea vieţii, echivalează lucrul acesta cu siguranţa mântuirii? Ca să folosesc o comparaţie, este ca şi cum o persoană ar fi înscrisă la un concurs, să zicem de alergare, în care mai mulţi sunt înscrişi dar numai trei ajung pe primele locuri. Este înscrierea în cartea vieţii o garanţie a mântuirii, sau ea asigură un loc de candidat pentru mântuire, dar nu în mod necesar de câştigător al premiului? Există argumente solide şi pentru o variantă şi pentru cealaltă şi în final alegerea unei variante este o problemă de opţiune şi de raportare la întregul spirit al Bibliei. Pentru prima opţiune avem textul în care Apostolul Pavel ne spune că aleargă fără siguranţa că a şi dobândit premiul, deci premiul nu era obţinut înainte de a începe cursa, deci alergarea trebuie, în mod obligatoriu, parcursă şi numai la sfârşit se stabilesc premiile. Cu toate acestea, dacă Pavel nu avea siguranța mântuirii, aceasta nu înseamnă că pentru el nu exista această siguranța, ci doar că, în mod subiectiv, el nu percepea această garanție. Poate că altcineva, aflat în locul lui, ar fi avut siguranța mântuirii, ca un element subiectiv, care să reflecte o stare de lucruri obiectivă. Totuși Pavel, un apostol important al lui Hristos, ar fi fost de așteptat să reflecte cât se poate de bine orice stare de fapt.
Un contra argument ar fi faptul că Dumnezeu cunoaşte dinainte pe cei care vor sfârşi cursa şi datorită acestui motiv nu ar fi avut rost să îi înscrie în cursă pe cei despre care ştia că nu vor reuşi, cu atât mai mult cu cât, cei aflaţi pe drumul mântuirii, sunt îndreptăţiţi prin sângele lui Isus Hristos, deci nu datorită meritelor lor. Un alt contra argument este faptul că toţi cei înscrişi în cartea vieţii au fost încredinţaţi lui Isus Hristos de către Tatăl Ceresc, în vederea mântuirii lor. Toată activitatea lui Isus (Iisus) este îndreptată în vederea salvării acestor persoane şi aceasta este şi voia Tatălui Ceresc. Hristos nu eşuează în ceea ce face, cu toate acestea, fiinţa umană îşi păstrează libertatea de a alege.
În a doua variantă, în care înscrierea echivalează cu reuşita, lucrul acesta ar însemna că Dumnezeu, în preştiinţa Lui, ştie de la început cine va reuşi în cursa mântuirii şi îi înscrie în cartea vieţii numai pe aceia, despre care ştie că vor atinge obiectivul. În cazul acesta, candidaţii sunt aceiaşi cu câştigătorii. Dumnezeu nu face o apreciere prealabilă în legătură cu cine are şanse şi cine nu are şanse să câştige premiul mântuirii, deoarece El i-a trecut în carte numai pe aceia, pe care ştia de la început că vor reuşi. Diferenţa dintre cele două variante este aceea că în prima, Dumnezeu face o preselecţie între oamenii de pe pământ şi îi înscrie la concurs pe toţi aceia care au o şansă, dar nu toţi reuşesc. În a doua opţiune Dumnezeu ştie cu siguranţă pe cei mântuiţi şi cunoaşte, de asemenea, cu siguranţă, că nimic nu se va întâmpla care să determine eşecul lor.
Prima variantă este un proces în două trepte şi presupune că nu toţi oamenii de pe pământ sunt înscrişi în cartea vieţii, ci numai aceia despre care Dumnezeu ştie că vor accepta mântuirea. Cu toate acestea, mântuirea lor nu este garantată, ei sunt doar candidaţi şi este posibil ca unii să nu ajungă la ţintă. Hristos va face tot posibilul pentru aceste persoane şi a şi făcut, întrucât a murit pentru ele pe cruce. În ciuda eforturilor Sale, unii dintre candidaţii la mântuire nu vor fi printre cei care vor reuşi, deoarece liberul arbitru al fiecăruia este determinant. Cel care hotărăşte, în final, destinul său veşnic este individul, care dispune de libertatea de alegere şi acesta poate, prin respingerea sa personală, să refuze mântuirea care i se oferă. Persoana respectivă a fost un candidat pentru că, pentru un anumit timp a fost în legătură cu Isus (Iisus), dar a renunţat la acest drum. A fost scris în cartea vieţii pentru că şi-a exprimat un interes în credinţa creştină, dar, în final, această legătură nu s-a fructificat şi persoana a fost ştearsă din cartea vieţii. Un argument pentru această variantă este acela, că există posibilitatea ca o persoană să vină la Hristos din proprie iniţiativă, caz în care El promite, că acel individ nu va fi alungat afară (Ioan 6: 37) Aceasta înseamnă că vor veni la mântuire şi persoane care nu sunt trecute în cartea vieţii de la început, cum sunt cele din cazul de faţă, pentru că dacă acest exemplu s-ar referi tot la cei înregistraţi în cartea vieţii, nici nu s-ar pune problema ca o astfel de persoană să fie alungată afară.
Pe de altă parte, Isus ne spune că nimeni nu poate veni la El, dacă nu este atras de Tatăl (Ioan 6: 44). El enunţă un principiu, care sună cam aşa: În ipoteza că vine cineva din proprie iniţiativă la Isus (Iisus), cu toate că persoana respectivă nu era trecută în cartea vieţii, aceasta nu va fi alungată. Totuşi, acesta rămâne un principiu teoretic, deoarece, în practică, nimeni nu poate veni la Isus (Iisus) decât prin atracţia exercitată de Tatăl Ceresc. Cei care vin la instituţiile bisericeşti nu vin, în mod necesar, la Hristos. De ce a mai enunţat Isus o axiomă, care oricum nu are aplicabilitate practică? Tocmai pentru a stabili clar că trecerea unor candidaţi în cartea vieţii nu este un act arbitrar din partea lui Dumnezeu. Dacă pe lângă cei trecuţi în această carte vor mai fi alţii, care nu sunt trecuţi, dar vor vrea să vină la Dumnezeu, aceştia nu vor fi alungaţi. Numai că, în practică, cei care vin la mântuire din iniţiativa lor, nu ajung la mântuire, pentru că sunt deturnaţi de instituţiile bisericeşti în direcţia dorită de ele. Aceştia sunt transformaţi în masa de manevră a acestor Biserici corporatiste şi rămân ataşaţi de ele nu de Hristos. Ei devin buni Ortodocşi, buni Romano-catolici sau Greco-catolici, buni şi fideli Penticostali, sau ataşaţi cu toată inima de instituţia bisericească Baptistă sau alte corporaţii bisericeşti, dar ne născuţi din nou şi fără să facă parte din Biserica celor Aleşi. În practică, este evident că sunt multe persoane care sunt mai ataşate de Biserica confesională, la care sunt membri şi de tradiţiile şi învăţăturile acesteia, decât de Persoana lui Isus Cristos.
În a doua variantă, Dumnezeu îi ştie pe câştigători de la început şi din acest motiv îi trece, numai pe ei, în cartea vieţii. Aceştia au parcurs deja, în planul Său, drumul mântuirii. Teoretic, ar putea să fie şterşi din această carte dar, practic, nu vor fi, deoarece Dumnezeu i-a trecut în ea numai pe aceia despre care ştie cu siguranţă că vor fi salvaţi. Un argument împotriva acestei variante sunt anumite texte ale Bibliei, care dau impresia că există posibilitatea ca anumite persoane să fie şterse din cartea vieţii (Apocalipsa 3: 5) Dacă în aceasta au fost trecuţi numai aceia despre care Dumnezeu ştia că vor fi mântuiţi, de ce se mai vorbeşte despre această posibilitate? Deoarece liberul arbitru al omului rămâne şi aceasta dă posibilitatea fiecăruia de a îşi hotărî propriul traseu. N.T. nu ne spune că anumite persoane vor fi şterse din cartea vieţii, cu siguranţă, ci doar că ar putea fi şterse. Hristos nu poate greşi în misiunea Sa de a salva oamenii. Dumnezeu i-a trecut în cartea vieţii numai pe aceia care îşi doresc mântuirea, care au sperat încă dinainte în Hristos şi nu au cum greşi ca să o piardă pentru că ei sunt mântuiţi, nu prin meritele lor, ci prin meritele lui Isus (Iisus). Ar putea, în mod teoretic, renunţa voluntar la mântuire dacă, dintr-un anumit motiv ar hotărî să facă acest lucru. Cu toate că există această posibilitate, în cartea vieţii sunt trecuţi numai aceia care nu vor renunţa la mântuire, pentru nici un motiv. Satana va încerca să îi înşele chiar şi pe cei Aleşi, dar oare va reuşi? După părerea mea, nu va reuşi să înşele pe aceia care sunt ai lui Hristos, pentru că nimic nu îi poate despărţi de dragostea Lui. (Romani 8: 38-39)
„De altă parte, ştim că toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu şi anume, spre binele celor ce sunt chemaţi după planul Său. Căci pe aceia, pe cari i-a cunoscut mai dinainte, i-a şi hotărât mai dinainte să fie asemenea chipului Fiului Său, pentru ca El să fie cel dintâi născut dintre mai mulţi fraţi. Şi pe aceia pe care i-a hotărât mai dinainte, i-a şi chemat; şi pe aceia pe care i-a chemat, i-a şi socotit neprihăniţi; iar pe aceea pe care i-a socotit neprihăniţi, i-a şi proslăvit.” [(Romani 8: 28-30); ref. 91 în Biblia Ortodoxă]
În a treia variantă, toţi oamenii sunt înscrişi în cartea vieţii o dată cu naşterea lor, dar, în final, rămân înscrise numai numele celor care sunt aleşi. Toate celelalte nume sunt şterse din cartea vieţii. Toată omenirea porneşte de la aceeaşi linie de start şi fiecare găseşte în Hristos tot ceea ce are nevoie pentru salvarea sa. Nimeni nu este privilegiat în nici un fel, dar reuşesc numai aceia care l-au primit pe Hristos în vieţile lor. Aceia care au acceptat jertfa lui Isus (Iisus) pentru iertarea păcatelor lor, sunt salvaţi şi numele lor rămân scrise în cartea vieţii. Toate celelalte nume sunt şterse din cartea vieţii. Împotriva acestei opţiuni de interpretare există texte Biblice, în care ni se arată clar că nu toţi oamenii au fost înscrişi în cartea vieţii de la întemeierea lumii (Apocalipsa lui Ioan 17. 8) De asemenea, textul în care Isus vorbeşte despre aceia care au venit singuri la mântuire şi care nu vor fi izgoniţi afară, deci aceia care nu au fost înscrişi în cartea vieţii. Dacă ar fi fost înscrişi în cartea vieţii, ar fi fost atraşi de Tatăl şi nu ar fi venit singuri la mântuire.
După părerea mea, varianta care are cele mai multe merite este aceea care admite ideea că Dumnezeu îi ştie dinainte pe toţi aceia care vor fi cu El în Ceruri. De altfel, din perspectiva lui Dumnezeu aceştia şi sunt deja cu El în Împărăţia Sa, întrucât El Este şi în viitor, aşa cum Este în trecut sau în prezent. Dumnezeu Este deasupra timpului, deoarece Este o realitate infinită care nu Este limitată de timp sau de spaţiu. El i-a trecut în cartea vieţii pe aceia care, în momentul de faţă sunt cu El, în Ceruri şi care sunt cei Aleşi. Aceştia au fost aleşi ca să fie sfinţi şi fără prihană înaintea Lui şi care să fie înfiaţi prin Hristos, spre lauda slavei harului Său. Totul însă se bazează pe faptul că noi am nădăjduit mai dinainte în Hristos. Nu este vorba despre o alegere arbitrară, din partea lui Dumnezeu. Este vorba despre credinţa pe care fiecare membru al Bisericii celor născuţi din Dumnezeu şi-a exprimat-o încă înainte de întemeierea lumii, credinţa în Hristos, acea credinţă care a fost manifestată, atunci când toate lucrurile existau doar în planul Său. Este vorba despre faptul că Dumnezeu a şi judecat lumea, în viitorul nostru, dar care este actual pentru El, şi că judecata viitoare este deja făcută şi că toţi cei mântuiţi trăiesc în viitorul lor, care este prezent pentru Dumnezeu şi că din acel „viitor în prezent,” Dumnezeu ştie cine este mântuit şi cine nu. Satana se va strădui să îi înşele pe cei Aleşi, dar Dumnezeu, în planurile Sale, are soluţiile pentru aceste încercări. Una dintre ele este aceea că El vrea să îi conştientizeze pe credincioşi în legătură cu adevărata Sa Biserică şi în acest mod să îi ferească de a participa la rătăcirea „curvei celei mari”, adică a complexului instituţional religios care va pieri înghiţit de flăcări.
Unul din cei şapte îngeri s-a adresat lui Ioan: „Vino să-ţi arăt judecata curvei celei mari, care şade pe ape mari. Cu ea au curvit împăraţii pământului; şi locuitorii pământului s-au îmbătat de vinul curviei ei.” (Apocalipsa lui Ioan 17: 1-2) „Femeia imorală” reprezintă instituţiile bisericeşti şi, în viitor, complexul instituţional bisericesc. Autoritatea impusă a Bisericilor instituţionale reprezintă un sistem care uzurpă prezenţa personală a lui Dumnezeu în conştiinţele oamenilor şi această autoritate va fi exercitată la sfârşitul istoriei de un conglomerat de instituţii bisericeşti, unite între ele prin legătura unei organizări pur umane şi nu prin dragostea lui Hristos.
“În vremea aceea se va scula marele voivod Mihail, ocrotitorul copiilor poporului tău; căci aceasta va fi o vreme de strâmtorare, cum n-a mai fost de când sunt neamurile şi până la vremea aceasta. Dar în vremea aceea, poporul tău va fi mântuit şi anume oricine va fi găsit scris în carte.” [(Daniel 12: 1); ref. 92 în Biblia Ortodoxă]
Cine, deci, va fi mântuit, conform textului mai sus citat? Nu este vorba de mai multe instituţii bisericeşti, ci de o singură comunitate spirituală, formată din cei Aleşi. Este vorba de Biserica celor născuţi din nou, cei înscrişi în cartea vieţii, aceia care vor fi cu Cristos pentru veşnicie.
În Biserica Spirituală Unică nici un om, oricine ar fi, nu poate înscrie o altă fiinţă umană, dar, în acelaşi timp, nici nu o poate exclude din ea. Adevărata Biserică a lui Dumnezeu este Biserica celor înscrişi în Ceruri, de către Dumnezeu. Componenţa acestei Biserici este stabilită şi întregită de El.
„Ei lăudau pe Dumnezeu şi erau plăcuţi înaintea întregului norod. Şi Domnul adăuga în fiecare zi la numărul lor pe cei ce erau mântuiţi.” [(Faptele Apostolilor 2: 47); ref. 93 în Biblia Ortodoxă]
“Registrul” de membrii al adevăratei Biserici a lui Dumnezeu este cartea vieţii, dar acesta nu este completat de oameni ci de El. Cine va putea anihila Biserica Spirituală Unică a lui Dumnezeu şi cine poate contesta existenţa ei? În Cetatea eternă nu va intra nimic întinat „ci numai cei scrişi în cartea vieţii Mielului,” adică a lui Hristos. (Apocalipsa lui Ioan 21: 27)