Unele Biserici instituționale au denaturat practicarea Creștinismului așa cum a fost acesta indicat de Isus (Iisus). Ele au înlocuit învățăturile Mântuitorului cu tradiția lor adică cu tot felul de ritualuri care țin loc de o autentică practică creștină. Astfel postul a devenit un surogat prin care se înlocuiesc alte valori cum ar fi generozitatea, sacrificiul de sine, cinstea, interesul pentru aproapele nostru, dragostea creștină.

Pavel i-a organizat pe Creștinii lumești în ierarhii, având o ordine asemănătoare cu aceea a oricărei instituții omenești, de exemplu a statelor, guvernelor, ministerelor, întreprinderilor etc. Pavel a fost nevoit să procedeze în acest mod deoarece se adresa unor oameni ne renăscuți spiritual, lumești, dar toți aceia și acelea care sunt conduși de Duhul lui Hristos, direct în conștiințele lor, nu au nevoie să fie dirijați din exterior, de către ”ierarhii” bisericești, ci sunt conduși în inimile și mințile lor direct de către Dumnezeu.

Una este ceea ce a învățat Isus (Iisus) pe oameni și alta este ceea ce au făcut oamenii din învățătura Lui, inclusiv ceea ce au făcut oamenii din învățăturile apostolului Pavel. Eu fac o deosebire netă între învățătura curată a lui Isus (Iisus), care ne-a învățat că cel mai mare este slujitorul tuturor, că cel mai mic este de fapt cel mai mare, deci o învățătură bazată pe dragoste și slujire și nu pe autoritate impusă și între învățăturile oamenilor, inclusiv modul în care este înțeleasă, în mod obișnuit, învățătura lui Pavel despre autoritate.

Nu există nici o dovadă în Biblie că primii Creştini dintre neamuri considerau ţinerea unei anumite zile de odihnă ca fiind obligatorie. Primii Creştini, care erau Evrei convertiţi, continuau să respecte sabatul şi alte obiceiuri evreieşti. Pentru Creştinii dintre neamuri lucrurile nu erau atât de clare. Ei au dezbătut mult această problemă şi alte elemente ale tradiţiei iudaice, stare de fapt care se reflectă în scrierile apostolului Pavel.

Adventiştii sunt Evreii Noului Testament. La fel ca şi Evreii Vechiului Testament ei îl răstignesc, pentru a doua oară, pe Isus (Iisus). Evreii V.T. au răstignit trupul lui Isus (Iisus) şi Adventiştii de ziua a 7 a răstignesc Duhul lui Isus (Iisus). Cum se întâmplă acest lucru? Adventiştii nu recunosc, ca fiind de actualitate, ca având valabilitate în zilele noastre, învăţătura despre darurile Duhului Sfânt şi în consecinţă, întrucât sunt legate între ele, nici despre roade.

Am scris eu oare, în articolul precedent, că Dumnezeu este nedrept și că salvează pe oricine dorește, în mod arbitrar, fără criterii, dar și că împietrește inima oricui dorește, și că astfel împiedică aceea persoană să fie salvată? Am afirmat cumva că Dumnezeu poate împietri inima unui om și astfel îl poate ține departe de credință, și că, după acest fapt, tot El îl azvârle apoi în iad, pentru a fi chinuit veșnic?

Afirmația că pentru om mântuirea este cu neputință contrazice, la prima vedere, toate celelalte învățături ale lui Isus (Iisus).

"25 Ucenicii, când au auzit lucrul acesta, au rămas uimiţi de tot şi au zis: „Cine poate, atunci, să fie mântuit?”

 26 Isus S-a uitat ţintă la ei şi le-a zis: „La oameni lucrul acesta este cu neputinţă, dar la Dumnezeu toate lucrurile sunt cu putinţă." (Matei 19; 25-26)

Creștinismul este o religie care s-a reinventat continuu de-a lungul celor două milenii de existență și în care straturi succesive de învățături au acoperit, au modificat și au completat învățăturile lui Isus (Iisus) . În acest context, pe mine personal mă interesează să dezgrop învățăturile Lui autentice de sub ruinele spirituale ale doctrinelor creștine care au acoperit aproape complet intențiile fondatorului Creștinismului. Orice om inspirat de Dumnezeu poate să ne transmită un mesaj de la El, dar mesajul ar trebui confirmat în conștiința noastră.

Dogmele și doctrinele creștine sunt cea mai sigură cale pentru a ne îndepărta de învățăturile lui Isus (Iisus). Paradoxal, dar așa cum o dată cu Legea V.T. s-a înmulțit păcatul, după cum ni se spune în N.T.,  tot așa, o dată cu apariția dogmelor și doctrinelor creștine, oamenii s-au despărțit de experiența vie cu Hristos și au înlocuit această experiență vie cu niște opinii omenești despre Dumnezeu, opinii care au ajuns să fie impuse prin autoritatea instituțiilor bisericești. (Romani 7; 7-13)

Din nefericire, adunările creștine pot determina, prin modul în care ele profesează Creștinismul, un gen de deformare imagistică a relațiilor dintre Dumnezeu și om. Când spun imagistică mă referă la descrierea a cea reprezintă această complexă relație, dintre Dumnezeu și om și mai ales la practicarea unor forme de manifestare cultice. De ce? Deoarece adunările creștine funcționează pe principiul adorației care merge de la om la Dumnezeu și nu iau în considerare adorația care vine de la El la om.