Biserica Spirituală Unică este formată din toți Creștinii născuți din nou, indiferent de confesiunea creștină de care aceștia aparțin sau chiar dacă nu aparțin de nici o confesiune creștină. Legătura spirituală dintre Creștinii născuți din nou, adică născuți din Dumnezeu se face direct în conștiințele lor de către puterea lui Dumnezeu care interconectează aceste conștiințe. Să încerc o comparație care este fără îndoială imperfectă. Toți cei care ne uităm la un program de televiziune, același program, deși nu ne cunoaștem între noi, avem aceeași sursă de informație și anume programul tv. respectiv. Deși nu ne cunoaștem între noi, fiecare dintre noi primește, direct de la sursă informațiile respective și astfel suntem, în timpul în care urmărim programul respectiv suntem legați între noi, prin sursa respectivă de informații. Mai mult, dacă urmărim cu predilecție un anumit program și nu altul atunci suntem formați în spiritul informațiilor și al politicii editoriale pe care îl face acel program și ajungem să ne formăm niște opinii izbitor de asemănătoare cu ale altora, care și ei privesc constant același program. Mai mult chiar, în cazul unității spirituale, a Creștinilor născuți din nou, noi ajungem să ne recunoaștem spiritual unii pe ceilalți după spiritul în care gândim vorbim și ne manifestăm. Se creează o unitate, care nu este o unitate instituțională, ci este una spirituală și, cu toate că nu aparținem de aceeași organizație religioasă noi suntem totuși în unitate unii cu ceilalți.

Relația de unitate între Creștinii născuți din nou este însă mult mai complexă decât încearcă să redea exemplele de mai sus. Este vorba despre intrarea, fiecărui Creștin născut din nou, într-o lume spirituală, în aceeași zonă spirituală, în aceea realitate în care aceste persoane se întâlnesc și în care comunică între ele. Este o frecvență specială de comunicare între persoane care fac parte din aceeași Conștiință Supremă a universului. Devenim participanți sau părți ale Conștiinței Supreme, care este una, dar locuiește, în același timp, în toți cei sau în toate cele născute din nou. Dumnezeu este Unul, dar locuiește în mai multe persoane, în același timp și unitatea spirituală a acestor persoane este dată de unitatea Persoanei Lui. Intrând ”în Hristos,” intrăm cu toții în aceeași Realitate spirituală, care l-a rândul ei se instalează în noi. Comunicarea dintre Creștinii născuți din nou nu se mai face doar direct, numai între ei sau ele, ci se face prin Dumnezeu, care este Centrala, care permite această comunicare. Sfinții și sfintele moarte au avut propria lor comunicare directă cu Dumnezeu, dar orice Creștin trebuie să o aibă la rândul său sau a sa, dacă aspiră la mântuire. Această mântuire nu se obține doar printr-o conduită ireproșabilă, ci și printr-o foarte bună conexiune cu Realitatea, care este Dumnezeu. Dumnezeu reprezintă un canal de comunicație spirituală între oameni, altul decât simpla comunicare prin limbaj. Aceasta este adevărata unitate a Bisericii și nicidecum nu este aceea construită în jurul unor instituții bisericești.

Comunicarea între membrii unei instituții bisericești se face prin fondul comun al doctrinelor prescrise de aceste instituții, la care membrii lor sunt obligați să adere. Cine dorește să devină membru al unei Biserici instituționale, trebuie să urmeze, fără să pună în discuție, doctrinele, adică învățăturile agreate de a aceea instituție. Chiar dacă experiența directă cu Dumnezeu ne învață altceva, trebuie să ne conformăm învățăturilor instituției bisericești. Comunicarea dintre aceasta și noi este una unilaterală, ea vorbește și noi trebuie să ascultăm. Între membrii instituției bisericești trebuiesc păstrate convențiile și limitele doctrinale și comunicarea este una circumscrisă în aceste limite. Noi ne aflăm în perimetrul strict desemnat de către instituția bisericească, de care aparținem și nu putem ieși din această arie, fără să ne supunem la riscul de a fi marginalizați. Niciodată comunicarea nu se face cu adevărat în ambele sensuri, adică și noi să vorbim și instituția bisericească să asculte. Orice comunicare între noi, ca și membrii ai unei instituții bisericești, este mediată, printr-o prezență subînțeleasă , de către umbra apăsătoare a instituției, care veghează ca nimeni să nu depășească limitele stabilite de ea. Comunicarea noastră directă cu instituția este de asemenea ciuntită de pretenția acesteia la hegemonie, de autoritarismul manifest, de paternalismul care nu ne lasă să ne exprimăm liberi. Biserica instituțională va considera întotdeauna că știe totul mai bine decât noi și pentru că noi nu suntem sfinți sau sfinte moarte nu avem nici un drept să trăim din plin experiența spirituală a cunoașterii personale a lui Dumnezeu și să vorbim liber celor din jur din ceea ce ne oferă direct Dumnezeu, fără să fie nevoie să cerem aprobarea Bisericii instituționale, de care aparținem. Biserica instituțională Ortodoxă, la fel ca oricare altă instituție bisericească, acoperă Cerul senin al mântuirii cu norii propriilor doctrine și ritualuri și nu ne lasă să descoperim singuri dulceața unei relații spirituale personale cu Dumnezeu, care vine din căutarea Lui. Pe Dumnezeu îl descoperim în procesul căutării Lui și această căutare este în esența ei personală. Experiența cunoașterii lui Dumnezeu este unică și originală, pentru fiecare căutător în parte și nu trebuie să fie controlată și canalizată cu strictețe de un administrator tutelar care veghează ca noi să nu îi afectăm interesele instituționale în timp ce descoperim miracolul existenței.

Biserica instituțională Ortodoxă are un început instituțional și va avea și un sfârșit instituțional, căci în Împărăția lui Dumnezeu nu va intra nici o instituție bisericească. Mântuirea se adresează unor persoane care sunt cunoscute de Dumnezeu și care îl cunosc pe El și nu se referă la organizații religioase. Organizațiile religioase sau instituțiile bisericești sunt un amestec de sfinți și de oameni lumești sau oportuniști. De multe ori organizațiile religioase sunt dirijate în direcții diferite față de scopurile declarate oficial, direcții care convin persoanelor care le conduc. Orice organizație religioasă, care poate fi și o persoană juridică, are propriile sale interese, care interese intră, de multe ori, în conflict cu interesele indivizilor, a celor care aspiră la propria lor mântuire. De unde acest conflict de interese? Individul trăiește cu proiecția sa către moartea sau finitudinea omenească dar și speranța vieții veșnice. Interesele individului nu sunt legate, atât de determinant, de această lume, pe care știe că o va părăsi. Pe de altă parte, instituțiile bisericești au un alt proiect, consolidarea și dezvoltarea lor, atât cât va dura viața pe pământ. Instituțiile bisericești nu aspiră la mântuirea sufletelor lor, căci ele nu au așa ceva, ele aspiră la întărirea situației lor pământești. Ele se află într-o luptă doctrinală cu alte instituții bisericești sau chiar cu alte instituții sociale. Din acest motiv, ele sunt nevoite să își ajusteze strategiile lor la această luptă. Mântuirea individuală a oamenilor nu este principala lor preocupare, ele lasă  această sarcină cu totul în seama lui Dumnezeu.

Eu consider că Biserica instituțională Ortodoxă este o platformă egală cu toate celelalte confesiuni creștine, nici mai bună și nici mai rea, care poată să permită unei persoane să se apropie de Dumnezeu. Rămânând însă la nivelul mediu, la o credință mediocră, pe care o practică o majoritate din membrii Bisericii instituționale Ortodoxe nu avem în nici un fel garanția mântuirii. Ceea ce reproșez eu Bisericii instituționale Ortodoxe nu est faptul că botează copii de mici sau că se închină în fața icoanelor, aceste ritualuri nu împiedică cu nimic mântuirea nimănui. Amănunte despre aceste aspecte se regăsesc în articolul privitor la botezul în apă și cel intitulat: ”Omul este icoana lui Dumnezeu” Cea ce reproșez eu Bisericii instituționale Ortodoxe este faptul că instituția și toate ritualurile ei ocupă un loc prea mare în viața credinciosului și că ea nu plasează pe primul loc relația personală dintre omul credincios și Dumnezeu. Omul ar trebui să fie în relație directă cu Dumnezeu, cu Tatăl său și nici o persoană de pe pământ nu poate interveni în relația dintre Tată și fiu sau Tată și fiică. Aceasta este o relație specială, directă și nu mediată, în care cei doi trebuie să se cunoască foarte bine unul pe celălalt. Dumnezeu este Tatăl nostru și în calitate de Tată, El ne cunoaște și ne iubește pe fiecare în parte. Biserica instituțională Ortodoxă nu este și nu poate fi un mediator între noi și Tatăl nostru. Credința în Dumnezeu trebuie să fie dublată de o experiență personală cu El și de o cunoaștere personală a Lui. Toți suntem preoți, toți Creștinii născuți din nou, suntem o preoție sfântă. (1 Petru 2; 5) Prin urmare, nu se pune problema ca relația dintre noi și Dumnezeu să fie mediată de altcineva de cât de Isus (Iisus), Acela care a murit în locul nostru, pentru păcatele noastre, dar Isus (Iisus) a fost o Persoană, nu o instituție religioasă. Biserica instituțională ortodoxă joacă rolul de autoritate tutelară spirituală dar în felul acesta diminuează importanța Persoanei lui Dumnezeu în viețile noastre. Ca și o analogie aș spune că numai între părinții decăzuți din drepturile lor și copii lor intervine autoritatea tutelară și înlocuiește pe acei părinți. Dumnezeu este Tatăl nostru cel iubitor și grijuliu, El se ocupă, în mod personal, de fiecare dintre noi și nu este nevoie să se roage altcineva Lui pentru noi și în locul nostru. În orice caz, chiar dacă cineva se roagă alături de noi, lucru pozitiv, noi suntem cei de la care Dumnezeu dorește să audă în primul rând rugăciunile care au legătură cu noi.

Un alt lucru pe care îl reproșez Bisericii instituționale Ortodoxe este acela că nu descătușează puterile spirituale ale lui Dumnezeu și nu cultivă darurile și roadele Duhului Sfânt. Unde sunt manifestările Duhului Sfânt în cadrul Bisericii instituționale Ortodoxe? Ele apar doar în conexiune cu sfinții, persoanele declarate ca atare de către Biserica instituțională dar nu sunt o prezență obișnuită în viața Bisericii instituționale. Se înlocuiește manifestările directe ale puterii lui Dumnezeu cu nesfârșite ritualuri, care însă nu pot să aibă aceeași valoare spirituală. Puterea și manifestările Duhului Sfânt, darurile și roadele Sale, se manifestă prin toți Creștinii născuți din nou, ele nu sunt o excepție, ci o necesitate vitală a oricărei progresii spirituale. Viața de credință are izvorul în relația și experiența personală a fiecărui credincios și credincioase în parte, cu Dumnezeu. Creștinii Ortodocși se roagă sfinților, care au avut o astfel de relație personală cu Dumnezeu, să mijlocească pentru ei, dar această mijlocire înlocuiește propria relație personală a celui credincios sau a celei credincioase, cu Dumnezeu. Acest lucru este foarte greșit și periculos. Relația sfinților și a sfintelor cu Dumnezeu nu înlocuiește propria noastră relație personală cu El. Noi trebuie să tindem să avem aceeași relație și experiență personală cu Dumnezeu, pe care au avut-o și sfinții sau sfintele sau chiar una mai bună, dacă acest lucru este posibil. Dacă nu suntem născuți din nou, adică născuți din Dumnezeu, cu nici un chip nu vom intra și nu vom vedea Împărăția lui Dumnezeu. (Ioan 3; 3-6) Nașterea din nou este una personală, a fiecărui credincios sau credincioasă în parte, nu este vorba doar despre nașterea din nou a sfinților sau a sfintelor. Cine nu are Duhul lui Hristos nu este al Lui. (Romani 8; 9)

De asemenea, eu reproșez Bisericii instituționale Ortodoxe, faptul că acordă o importanță exagerată obiectelor de cult, clădiri, icoane etc. în dauna interesului pe care ar trebui să îl arate persoanelor individuale și al experiențelor acestor cu Dumnezeu. Se cultivă sfinții și sfintele moarte în loc să se cultive sfinții și sfintele vii, cei care trăiesc o viață de credință curată și care se află în mijlocul oamenilor în momentul de față. Clădirile sunt frumos împodobite și instituția se întărește necontenit dar rămâne în urmă factorul uman, cel mai important, în ceea ce privește viața spirituală. Biserica instituțională ortodoxă face aceeași greșeală cu aceea pe care a făcut-o dintotdeauna instituția Bisericească. Omul este considerat pe planul doi de importanță, după instituție. Instituțiile bisericești nu vor fi mântuite și nici clădirile nu vor ajunge în Împărăția lui Dumnezeu, numai oamenii vor fi mântuiți. Omul credincios trebuie să fie interesul principal al activității oricărei organizații creștine.

Oamenii se luptă cu greutățile vieții și apoi mor și Biserica instituțională Ortodoxă nu mai poate face nimic pentru ei, după trecerea lor din această viață. Cât sunt în viață oamenii trebuie să fie sprijiniți moral și chiar material pentru a parcurge drumul lor cu demnitate și a nu ajunge să deznădăjduiască, după aceea nu mai contează câți preoți îi însoțesc la groapă și ce slujbe se țin. A da impresia oamenilor că se mai poate face ceva pentru ei, după ce au murit, adică pentru mântuirea lor, mi se pare o mare eroare, deoarece aceasta îi face pe unii credincioși să își neglijeze mântuirea, în contul faptului că după moarte, prin pomeni și slujbe, vor fi puși în regulă cu Dumnezeu. Biserica instituțională Ortodoxă își depășește atribuțiile, pe care le poate avea orice instituție bisericească. Ea pretinde că poate face mai mult pentru mântuirea oamenilor, decât poate să facă în realitate, dar aceasta este doar o amăgire, la care cad victime multe persoane. Singura atribuție reală pe care o are Biserica instituțională Ortodoxă și orice altă instituție bisericească este aceea de a încerca să îi pună pe oameni în relație directă cu Dumnezeu și de a le recomanda să citească Biblia. Liturghia adevărată este experiența și unirea spirituală personală a fiecărui individ cu Dumnezeu și împărtășirea adevărată este practicarea învățăturilor lui Isus (Iisus). Ritualurile și simbolurile, destul de bogate, din cadrul Bisericii instituționale Ortodoxe, nu sunt de ajuns. Nu este suficient simbolul, dacă nu avem și obiectul simbolizat.

Biserica instituțională Ortodoxă este o organizație religioasă în timp ce Biserica Spirituală Unică este o realitate spirituală de care aparțin toți cei născuți din nou, indiferent de confesiunea creștină de care aparțin sau fără nici o apartenență la vre-o confesiune creștină. Biserica instituțională Ortodoxă este o instituție bisericească, care la fel ca oricare instituție își urmează cu prioritate propriile sale interese și nu, în primul rând, interesele spirituale ale fiecărei persoane în parte. Biserica instituțională Ortodoxă este organizată în așa fel încât să eficientizeze cât mai mult realizarea propriilor sale obiective printre care se numără și întărirea capacității sale financiare. Biserica instituțională Ortodoxă are o latură economică care în sine îi conferă și caracterul de afacere și, după părerea mea este deficitară la capitolul prioritizare. Marile manifestări și spectacole publice, pe care le organizează, în numele credinței, nu fac decât să scoată în evidență tarele și racilele enoriașilor și enoriașelor ei și desigur al sistemului religios în sine, unde oameni se împing și se aglomerează pentru a ajunge primii la binecuvântarea oferită de atingerea unor moaște de sfinți și sfinte. Întrebați de ce își dau această osteneală, aproape întotdeauna, oamenii răspund că fac ceea ce fac pentru ei înșiși, pentru sănătatea lor și pentru familiile lor. Credința creștină conține un element de altruism de depășire a eului personal de concentrare la ceea ce nu mai este eul nostru, la o ieșire din sine. Atunci când aceasta se limitează doar la sponsorizarea eului nostru sau doar la manipularea fricii individuale ea nu are posibilitatea să își atingă scopul vizat de Isus (Iisus) și rămâne o formă mediocră de spiritualitate. Credința creștină poate fi folosită și ca ideologie și a servit această funcție mai ales în trecut, ea poate să dobândească caracterul unor mișcări de masă. Credința creștină, așa cum a fost prezentată de Isus (Iisus) se adresează în primul rând indivizilor și orice manifestări necontrolate de masă pot duce la deformarea reprezentărilor ei.